La data de 19 martie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi cei din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Bistriţa Năsăud, cu sprijinul Serviciului Supravegheri Operative şi Flagrant Cluj, au organizat şi desfăşurat o acţiune, pe raza comunei Maieru.

Acțiunea a fost organizată în vederea prinderii în flagrant a patru persoane, despre care existau indicii că ar fi săvârşit infracţiunea de şantaj.

„În urma realizării flagrantului, au fost depistaţi patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 39 de ani şi 46 de ani, din Coşbuc, funcţionari în cadrul unei asociaţii din comună, bănuiţi că în cursul acestei luni, prin constrângere, i-ar fi solicitat unei persoane remiterea, fără drept, a 10.000 de lei.
Faţă de trei dintre aceştia a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud cu propunere de arestare preventivă”, informează IPJ BN.

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale pentru stabilirea împrejurărilor concrete de săvârşire a faptei, a participanţilor la săvârşirea infracţiunii şi pentru dovedirea vinovăţiei acestora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.