Statul român, sărăcit de criză, a primit „cu drag”, începând din luna iunie a acestui an, donaţii în bani de la oamenii de rând şi demnitarii ţării, ajungând astfel să fie la mila poporului. Sumele adunate depăşesc lunar 700.000 de lei şi intră la bugetul de stat, neavând deocamdată o destinaţie precisă pe mai departe.  
Printre cei care au decis să contribuie la diminuarea efectelor crizei economice se numără şi preşedintele României, Traian Băsescu, fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu sau Marian Ţurlea, director de cabinet al ministrului Economiei. Sume semnificative s-au adunat însă de la anonimi, români simpli care au donat fiecare cât au putut.

În luna iunie a acestui an, Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a demarat programul intitulat „Donaţii pentru diminuarea efectelor crizei” fără a se specifica însă, cum anume vor fi cheltuite sumele adunate care vor ajunge la bugetul stat. Programul este destinat tuturor persoanelor fizice (fără cele juridice) din România dispuse să doneze bani pentru Fondul Solidaritatea. Contul a fost deschis în data de 26 mai, fiind administrat de Trezoreria Naţională. Potrivit MFP, „sumele adunate în contul deschis la Trezoreria Naţională se constituie drept venituri la Bugetul de Stat şi vor fi luate în calcul la rectificările bugetare”.
Astfel, Finanţele au informat persoanele fizice care doresc să ofere ajutor statului, că există două posibilităţi de donare: fie în numerar, la Trezoreria de domiciliu a persoanei care depune bani, fie prin ordin de plată, prin care donatorii achită sumele în contul deschis la Trezorerie. De asemenea, donaţiile au putut fi achitate de către persoanele fizice şi prin intermediul angajatorilor, în limita maximă a sumelor datorate de angajator acestora, pe baza dispoziţiei scrise a donatorilor, care au precizat cuantumul sumelor depuse. Contul deschis de Trezoreria Naţională a fost declarat ca având caracter transparent, astfel încât datele de identificare şi sumele donate, au fost publicate doar de către cei care au dorit, fiind postate pe pagina de internet a MFP la zece zile de la expirarea lunii curente, pentru luna precedentă. Sumele donate de români prin programul „Donaţii pentru diminuarea efectelor crizei” pornesc de la 1 leu şi depăşesc 37.000 de lei. În luna iunie, s-au adunat în urma donaţiilor peste 140.000 de lei. Printre persoanele care au ajutat statul cu bani din prima lună, s-a aflat şi preşedintele Traian Băsescu. Şeful statului a virat în contul special înfiinţat, suma de 6.702 lei, adică salariul net care îi era cuvenit, pentru o lună la Palatul Cotroceni. De asemenea, în primele opt zile ale lunii iulie, valoarea donaţiilor a fost de patru ori mai mare decât cea înregistrată în întreaga lună iunie.

Peste 740.000 de lei, donaţi în luna iulie

În luna iulie, în contul deschis la Trezoreria Naţională, s-au adunat din donaţiile pentru diminuarea efectelor economice, 744.700 de lei. Printre cei mai generoşi donatori s-au numărat secretarul de stat în Ministerul Economiei, Claudiu Stafie, care a depus suma de 22.064 lei şi Marian Ţurlea, directorul de Cabinet la Ministerul Economiei, care a participat la bugetul de stat cu suma de 10.823 de lei. Marian Ţurlea este cunoscut ca un om obişnuit al Consiliilor de Administraţie (Eon Gaz, Hidrotehnica, Distrigaz Comfort) şi a Consiliilor de Supraveghere (Petrom). Acesta a avut în luna aprilie a acestui an, un câştig net de 19.750 lei, salariul său lunar fiind de 3.461 de lei, iar restul banilor provenind din indemnizaţiile primite în Consiliul de Administraţie.
De asemenea, fostul ministru al Economiei din Guvernul Boc IV, Adriean Videanu a donat în luna iulie pentru diminuarea efectelor crizei, suma de 2.361 de lei. Apoi, tot la capitolul sume mai mari, s-a înscris şi şeful Comisiei Naţionale de Prognoză, Ion Ghizdeanu, care a participat  cu suma de 2.100 de lei. Pe lista publicată pe site – ul MDF pentru luna iulie, se află 27 de persoane care au acceptat să le fie publicate numele şi sumele depuse de fiecare în parte. Cea mai mare sumă s-a adunat însă de la persoanele anonime care nu au dorit să le fie cunoscute numele, banii anunţi de la aceştia cumulând în luna iulie, o sumă de peste 672.000 de lei.

În luna august, 185.000 de euro de la români, pentru diminuarea efectelor crizei   

Donaţiile pentru diminuarea efectelor crizei economice au continuat şi în luna august, când în contul Trezoreriei Naţionale s-au adunat de la demnitarii ţării şi persoanele fizice, 786.225 de lei, adică 185.500 de euro. Din această sumă, cea mai parte (639.167 de lei) a fost depusă la bugetul de stat tot de persoane fizice anonime, care nu optat pentru publicarea datelor lor de identificare şi a sumelor depuse, pe pagina de internet a Ministerului Finanţelor Publice. Cele mai mari sume individuale au fost depuse de oficiali şi angajaţi ai unor instituţii centrale. Pe lista publicată pe site-ul MFP pentru luna august, apar înregistrate cu numele şi sumele depuse, 59 de persoane. Cei mai mulţi bani au fost donaţi de această de secretarul general adjunct al Ministerului Mediului şi Pădurilor, Para Lorant, care a contribuit cu 37.300 de lei. Bogdan Drăgoi, secretar de stat în MFP, Monica Maurer, fost consilier al ministerului Economiei şi Stafie Constantin Claudiu, secretar de stat în Ministerul Economiei, au donat şi ei, fiecare, câte o sumă de 18.700 de lei. Şi în luna aceasta, preşedintele Traian Băsescu a participat cu bani la bugetul de stat, contribuind cu 5.027 de lei. Totodată, fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, a donat o sumă de 2.361 de lei.

Nici un leu în luna august de la bistriţeni

Potrivit unei statistici naţionale, până la finele lunii august, din judeţul Alba s-au adunat la bugetul de stat, circa 6.000 de lei, obţinuţi din donaţii făcute de persoane fizice pentru diminuarea efectelor crizei economice. Suma cea mai mare de aici (n. r – judeţul Alba), de 4.220 de lei, a fost donată de un localnic din oraşul Abrud. În Hunedoara s-au adunat în luna august  4.331 de lei, cei mai mulţi bani fiind depuşi de subprefectul judeţului Hunedoara, Dorin Gligor. Din judeţul Prahova s-a adunat în luna august 1.000 de lei, proveniţi de la o singură persoană fizică. De asemenea, în unele judeţe au existat şi donaţii mai mici de sub 50 de lei, precum în Olt sau Bihor. Printre judeţe care nu au contribuit deloc în luna august cu bani donaţi la bugetul de stat, se numără şi Bistriţa – Năsăud, alături de Argeş, Braşov, Buzău, Ialomiţa, Mehedinţi, Mureş, Sălaj, Călăraşi, Gorj sau Teleorman.
Sumele donate pentru diminuarea efectelor crizei economice constituie venituri ale bugetului de stat, şi nu sunt rezervate unei cheltuieli bugetare anume. Un calcul simplu făcut doar pentru donaţiile acumulate în luna iulie a acestui an, adică peste 740.000 de lei, arată că, din aceşti bani, statul român ar putea plăti 1.075 de pensii medii sau peste 500 de salarii medii nete. Contul deschis de Trezoreria Naţională aşteaptă în continuare donatorii, români simpli care vor să contribuie la bugetul de stat, fie prin numerar sau ordine de plată.

Iulia Stupinean

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.