Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a finalizat proiectul de modificare a actelor normative de protecţia consumatorilor, privind drepturile acestora în calitate de clienţi ai băncilor. Aceste modificări reglementează în mod clar obligaţiile părţilor, definind statutul consumatorului – client în contractul cu o instituţie financiară bancară sau nebancară.

Secretarul de stat Dan Vlaicu, preşedintele ANPC, a iniţiat această propunere legislativă, pornind de la necesitatea impusă de numărul tot mai mare al românilor care solicită împrumuturi instituţiilor financiare, creştere care a determinat şi înmulţirea reclamaţiilor pe acest segment al serviciilor: “În contextual actual, în care activitatea băncilor influenţează viaţa oamenilor, la nivel mondial, este nevoie de o creştere a gradului de protecţie a consumatorilor. Modificările legislative propuse de noi reprezintă intervenţia necesară la acest moment”, a declarat Dan Vlaicu.
Astfel, ANPC va impune furnizorilor de servicii financiare să nu majoreze comisioanele pe durata derulării unui contract şi să nu introducă altele noi, asigurând totodată şi transparenţă în calcularea dobânzii aferente unui credit.
Noile modificări legislative precizează şi faptul că banca sau IFN-ul de la care consumatorul urmează să se împrumute are obligaţia de a oferi acestuia, în perioada precontractuală, toate informaţiile despre costul total al creditului, punându-i la dispoziţie o simulare de costuri şi un exemplar al contractului. De asemenea, orice formă de publicitate referitoare la contractele de credit, unde sunt menţionate costuri, va cuprinde următoarele informaţii standard:
a) rata dobânzii aferente creditului, fixă şi/sau variabilă, împreună cu informaţii privind orice costuri incluse în costul total al creditului pentru consumator;
b) valoarea totală a creditului;
c) dobânda anuală efectivă (DAE), conform prevederilor legale specifice;
d) durata contractului de credit;
e) valoarea totală plătibilă de consumator;
f) în cazurile în care, pentru acordarea creditului, consumatorul este obligat să încheie un contract de asigurare, se va menţiona acest lucru în publicitate.
În acelaşi timp, orice modificare a condiţiilor contractuale se va face prin încheierea unui act adiţional. În cazul în care consumatorul nu este de acord cu modificările propuse de furnizorul de servicii financiare, are dreptul la rezilierea contractului, inclusiv prin refinanţarea creditului, fără plata comisionului de rambursare anticipată. Notificările cu privire la modificarea clauzelor contractuale vor fi transmise clienţilor cu cel puţin 30 de zile înainte de intrarea acestora în vigoare.
Potrivit competenţelor stabilite prin aceste acte normative, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor va supraveghea şi controla activităţile creditorilor şi intermediarilor de credite, iar amenzile  pentru nerespectarea drepturilor consumatorilor – clienţi vor fi cuprinse, ca valoare, între 5.000 şi 50.000 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.