Probele scrise de la Examenul de Bacalaureat 2023 – sesiunea de toamnă încep miercuri, 16 august. Accesul candidaților în săli este permis începând de la ora 7:30, până la ora 8:30, conform ghidului publicat de Ministerul Educației pentru sesiunea din vară, valabil și pentru a doua sesiune de BAC. Fiecare probă începe la ora 9, notează edupedu.ro.

Candidații susțin miercuri, 16 august, examenul la Limba și literatura română, iar joi, 17 august, proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie, iar vineri pe cea la alegere în funcție de profil.

Candidații trebuie să aibă la ei actul de identitate pentru a putea fi legitimați începând cu ora 8:30, când ușile sălilor de examen se închid și rămân cu profesorii asistenți pentru instructaj.

Timpul de redactare a subiectelor pentru fiecare probă scrisă este de 180 de minute și se calculează imediat după distribuirea, către candidați, a subiectelor.

Peste 33.900 de candidați s-au înscris la această sesiune, potrivit unui anunț al Ministerului Educației. Din aceștia, 11.300 sunt din promoțiile anterioare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.