Reprezentanții Instituției Avocatului Poporului și ai Avocatului Copilului – Biroul Teritorial Cluj vor acorda audiențe cetățenilor județului Bistrița-Năsăud, miercuri, 07.02.2024, între orele 12.00 – 14.00, anunță Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

Audiențele vor avea loc la sediul Instituției Prefectului – Județul Bistrița-Năsăud, din Str. Gării nr. 2-4, etaj II (fostul sediu AJOFM), din municipiul Bistrița.

În acest scop, persoanele interesate sunt invitate să se înscrie în audiență, personal la Compartimentul Relații Publice și Arhivă din cadrul instituției sau la numărul de telefon: 0263/216150.

„Menționăm faptul că potrivit dispozițiilor Legii nr. 35/1997 cu modificările și completările ulterioare, Avocatul Poporului examinează cererile care au ca obiect sesizarea încălcării drepturilor și libertăților cetățenești prin acte sau fapte administrative, de către autorități ale administrației publice și regii autonome. În conformitate cu dispozițiile art.13 din același act normativ, Avocatul Copilului acționează în scopul promovării și protejării drepturilor copiilor în vârstă de până la 18 ani, susține și încurajează respectarea și promovarea drepturilor copiilor.

De asemenea, potrivit art.17, alin.5, al legii menționate, nu fac obiectul activității instituției Avocatul Poporului și vor fi respinse fără motivare cererile privind actele emise de Camera Deputaților, de Senat sau de Parlament, actele și faptele deputaților și senatorilor, ale Președintelui României și ale Guvernului, precum și ale Curții Constituționale, ale Președintelui Consiliului Legislativ și ale autorității judecătorești. De asemenea, Avocatul Poporului nu are competența de a media conflicte între persoane fizice, sau între persoane fizice și persoane juridice de drept privat”, transmite Avocatul Poporului, Biroul Teritorial Cluj-Napoca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.