calorifere aluminiu

In timp, solutiile pentru incalzirea locuintei au evoluat si s-au perfectionat. Astfel, s-a ajuns ca, dintre toate tipurile de calorifere, cele mai apreciate sa fie astazi cele realizate din aluminiu, care se dovedesc superioare, din multe puncte de vedere, altor variante existente in trecut. 

Avantajele oferite de calorifere aluminiu

calorifere aluminiu

Beneficiile acestei optiuni sunt multiple. Un calorifer din aluminiu are o greutate mica si se monteaza cu mare usurinta. Are dimensiuni reduse, astfel ca nu e nevoie sa sacrifici mult spatiu pentru a-l instala. In plus, si aspectul este unul placut, care ii permite sa se integreze bine in orice incapere.

Randamentul termic oferit per metru liniar este mare, iar consumul este mic. Alte avantaje sunt reprezentate de faptul ca nu rugineste si, de asemenea, ca se incalzeste repede. Rezistenta in timp este si ea deosebita. Daca este bine intretinut, poate sa functioneze fara dificultati chiar si pe o perioada de 20 de ani.

Dezavantajele unor calorifere aluminiu

Neajunsurile pe care le presupune aceasta optiune sunt mai putine si nu atat de importante precum beneficiile. Ele se refera la faptul ca aluminiul se raceste repede, este vulnerabil la socuri si, de aceea, se poate deforma usor. Insa posibilitatea sa apara astfel de socuri intr-o locuinta moderna este neglijabila.

Un astfel de calorifer este mai zgomotos decat unul de fonta si trebuie aerisit anual. In rest, nu exista niciun fel de alte probleme de care sa se planga persoanele care au ales aceasta solutie pentru incalzirea locuintei. 

La ce esti atent cand cumperi calorifere aluminiu? 

Este clar, deci, ca avantajele sunt mai importante decat dezavantajele si ca o astfel de investitie merita facuta. Care sunt insa principalele elemente de care trebuie sa tii cont, la cumparare? 

La achizitionarea acestei solutii moderne si elegante pentru sistemul de incalzire al locuintei, este absolut necesar sa ai in vedere nevoile tale si ale celor dragi, in functie de caracteristicile fiecarei camere. Factorii care trebuie luati in calcul sunt grosimea peretilor, precum si numarul peretilor exteriori.

Conteaza, bineinteles, si puterea caloriferului, rezistenta lui in timp, precum si cunoasterea detaliilor referitoare la intretinerea cat mai corecta. Un alt factor care trebuie luat in considerare este incaperea in care va fi amplasat, deoarece exista inclusiv calorifere de aluminiu special concepute pentru baie, cu portprosop, care se potrivesc cel mai bine acestei incaperi.

Cum se calculeaza puterea pentru calorifere aluminiu?

Puterea se stabileste in functie de dimensiunile fiecarei incaperi si de coeficientul caloric. Calculul se realizeaza in mai multe etape, dupa cum urmeaza:

• mai intai stabilesti volumul camerei, inmultind lungimea cu latimea si cu inaltimea. Rezultatul obtinut sa masoara in metri cubi.

• apoi, valoarea obtinuta trebuie multiplicata, la randul ei, cu valoarea coeficientului caloric. In cazul apartamentelor, in functie de vechime si de izolare, acest coeficient este cuprins de regula intre 40 si 70. Cel mai frecvent are valoare 50, deci, de cele mai multe ori, volumul trebuie inmultit cu 50.

• in final, rezultatul obtinut se inmulteste cu 1 163, pentru a transforma puterea din kilocalorii in wati. Valoarea obtinuta dupa aceste calcule reprezinta puterea de care ai nevoie pentru a asigura o temperatura placuta in camera respectiva. Impartind valoarea la puterea unui element, afli numarul de elementi necesari pentru incalzire.

Alege calorifere din aluminiu si te vei simti cu adevarat confortabil in propria casa, alaturi de cei pe care ii iubesti!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.