Doi bărbați din Budacu de Sus au ajuns marți după-amiază la spital, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat pe DJ 173, între Jelna și Bistrița.

Detașamentul de Pompieri Bistrița a intervenit azi după-amiază la un accident rutier fără persoane încarcerate anunțate, afirmativ autorurism răsturnat la ieșire din municipiul Bistrița, spre localitatea Jelna.

Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, echipajele medicale au găsit la locul solicitării trei victime de sex masculin, dintre care două au fost transportate la spital pentru investigații medicale amănunțite. Persoanele implicate în accident erau în afara autoturismului.

Victimele erau conștiente și cooperante și au fost evacuate la spital cu un echipaj de prim ajutor SMURD, respectiv un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud.

La locul accidentului au intervenit și polițiștii.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, un autoturism condus de un bărbat de 54 de ani din Orheiu Bistriței a părăsit partea carosabilă unde s-a răsturnat.

„În urma evenimentului atât șoferul cât și un pasager de 48 de ani, din Budacu de Sus au fost răniți fiind ulterior transportați la spital.

Testarea cu aparatul etilotest a șoferului a indicat faptul ca acesta nu se afara sub influența băuturilor alcoolice.

Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal urmând să fie stabilite cauzele și modalitatea producerii evenimentului rutier”, a  transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.