Muncitorii de pe un şantier din sudul Poloniei au găsit, recent, îngropat un mesaj într-o sticlă, scris de nişte prizonieri din lagărul de concentrare de la Auschwitz. Sticla ce conţinea mesajul scris cu creionul era ascunsă în peretele clădirii utilizate ca adăpost împotriva raidurilor aeriene. Nota găsită conţine numele a şase polonezi şi al unui francez, toţi având vârste între 18 şi 20 de ani.

„Odată ce voi fi la putere, prima şi cea mai importantă treabă a mea va fi anihilarea evreilor. Imediat ce voi avea puterea să fac asta, am să construiesc rânduri de spânzurători în Marienplatz în München, de exemplu cât de multe permite traficul. Apoi evreii vor fi spânzuraţi fără discriminare, şi vor fi lăsaţi acolo până încep să se împută; vor rămâne spânzuraţi acolo atâta timp cât permit principiile igienei. Imediat ce sunt dezlegaţi, vor fi agăţaţi următoarea tranşă de evrei, şi tot aşa, până când şi ultimul evreu din München va fi exterminat. Alte oraşe vor proceda la fel, exact aşa, până când toată Germania va fi curăţată de evrei”, declara Hitler în 1922 maiorului Joseph Hell, la acea vreme ziarist:

Lagărul de concentrare Auschwitz

Auschwitz-Birkenau a fost un lagăr de concentrare nazist din Polonia, care în timpul celui de – al Doilea Război Mondial a avut un rol de distrugere în rândul populaţiei evreieşti din Europa şi nu numai a acesteia. Peste 1,6 milioane de oameni au fost exterminaţi în acest lagăr. El a fost, ca în marea majoritate a lagărelor de concentrare naziste, comandat de trupele de infanterie SS.

Lagărul de la Auschwitz – Birkenau a fost cel mai mare lagăr nazist din cele două războaie mondiale. Lagărele aveau ca scop distrugerea unor minorităţi europene ca evreii, ţiganii, etc. Alte lagăre din afara teritoriului Germaniei erau folosite ca puncte de lucru sau pentru "experimente" ale doctorilor nazişti. La fiecare lagăr era adăugat, la ieşire câte un crematoriu pentru cadavrele deţinuţilor. Lângă acest crematoriu se mai afla şi câte o cameră de duşuri, care avea ca scop gazarea prizonierilor.

Camerele de gazare

În lagărul de la Auschwitz-Birkenau aceste camere de gazare şi crematoriile se aflau în interiorul lagărului deoarece acesta a fost construit într-o localitate ocupată de germani şi transformată în lagăr de concentrare. Locuitorii polonezi ai Auschwitzului, care au refuzat să fie deportaţi fie în Germania, fie în Austria, au fost folosiţi la muncă "în folosul naţiunii germane", ei nefiind trataţi ca şi conaţionalii lor care au acceptat să plece din Auschwitz. Ei erau folosiţi la golirea camerelor de gazare.

Aproximativ 700 de deţinuţi au încercat să evadeze de la Auschwitz, din care aproximativ 300 au reuşit. O pedeapsă obişnuită pentru încercările de evadare era moartea prin înfometare; familiile celor care reuşeau să evadeze erau uneori arestate şi trimise la Auschwitz pentru a opri alte încercări.

Mesaj „de dincolo”

Muncitorii care lucrau la o clădire ce aparţinuse fostului lagăr de concentrare nazist Auschwitz – Birkenau au descoperit, luna aceasta, o sticlă conţinând un mesaj scris în urmă cu 65 de ani de către şapte prizonieri, au declarat, la începutul săptămânii trecute, oficiali ai muzeului de la Auschwitz.

Muncitorii au găsit sticla în momentul în care doborau un perete la Şcoala superioară din Oswiecim (Auschwitz, în poloneză) care, în timpul războiului, servise drept depozit pentru gardienii germani ai lagărului.
Scris de mână, mesajul este datat din 20 septembrie 1944. El explică faptul că semnatarii săi, un francez şi şapte polonezi, toţi cu vârste între 18 şi 20 de ani, erau folosiţi pentru construirea unui adăpost antiaerian.

Expeditorii

Potrivit agenţiei PAP, numerele prizonierilor şi numele lor sunt: 12063 Albert Veissid din Lyon (Franţa), 121313 Bronislaw Jankowiak din Poznan (vestul Poloniei), 130208 Stanislaw Dubla din Laskowice (sud-estul Poloniei), 131491 Jan Jasik din Radom (centru), 145664 Waclaw Sobczak din Konin (centru), 151090 Karol Czekalski din Lodz (centru), 157582 Waldemar Bialobrzeski din Ostroleka (nord-est). Purtătorul de cuvânt al muzeului, Jerzy Mensfelt, a precizat că se ştie că doi dintre cei care semnează mesajul au supravieţuit războiului.

Albert Veissid

Albert Veissid, un deportat francez al cărui nume figurează în mesajul descoperit a declarat că nu îşi "aminteşte de această sticlă", chiar dacă nu a uitat nici un detaliu din lagărul nazist.

"Nu îmi amintesc nimic despre această sticlă. Şi cu toate acestea numele meu este marcat pe acest mesaj şi numărul meu matricol: 12063. Nu pot să uit acest număr pentru că se află pe braţul meu", a declarat, într-o convorbire telefonică, Veissid, în vârstă de 84 ani.

Exterminarea

În 1935, Hitler a introdus Legile de la Nürnberg, care i-au privat pe evreii germani de cetăţenie şi de toate drepturile civile. În discursul său de introducere a legilor, Hitler a spus că dacă "problema evreiască" nu poate fi rezolvată de aceste legi, atunci "aceasta trebuie dată prin lege pe mâna Partidului Naţional-Socialist pentru o soluţie finală (Endlösung)." Expresia "Endlösung" a devenit un eufemism nazist standard pentru exterminarea evreilor. În ianuarie 1939, Hitler a spus, într-un discurs public: "Dacă evreimea internaţională financiară din şi din afara Europei mai reuşeşte o dată să împingă naţiunile într-un alt război, consecinţa nu va fi bolşevizarea pământului şi deci victoria evreimii, ci anihilarea (vernichtung) rasei evreieşti din Europa".

Uciderea a fost efectuată sistematic în aproape toate teritoriile ocupate de nazişti în ceea ce acum sunt 35 de state europene diferite. A fost concentrată mai ales în Europa centrală şi de est, unde, în 1939, se aflau peste şapte milioane de evrei. Aproximativ cinci milioane de evrei au fost ucişi acolo, inclusiv trei milioane în Polonia ocupată şi peste un milion în Uniunea Sovietică. Sute de mii au murit şi în Olanda, Franţa, Belgia, Iugoslavia şi Grecia. Protocolul de la Wannsee clarifică faptul că naziştii intenţionau să aplice "soluţia finală a problemei evreieşti" de asemenea în Anglia şi Irlanda. Oricine avea trei sau patru bunici evrei era sortit exterminării, fără excepţie. În alte genociduri, oamenii puteau evita moartea, convertindu-se la o altă religie sau acceptând o altă formă de asimilare. Această opţiune nu a fost disponibilă evreilor din Europa ocupată. Toate persoanele de descendenţă evreiască recentă urmau să fie exterminate în teritoriile controlate de Germania.

Noemi Constantin

1 COMENTARIU

  1. W W W . B R I C I U R I . R O – ARTICOLE BARBATESTI DE BARBIERIT,MODELAT SI ARANJAT SI ARTICOLE DE PROFESIONALE DE FRIZERIE MADE IN GERMANY, SPECIAL CONCEPUTE PT BARBATI DEOARECE SE STIE… BARBATII AU PARUL Si UNGHIILE TARI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.