Amenzi de peste 26.000 lei au fost aplicate, sâmbătă, de către forțele de ordine din Bistrița-Năsăud, unor persoane care au participat la două evenimente private, fără respectarea măsurilor impuse în starea de alertă.
La data de 27 martie, 153 de polițiștii, polițiști locali și reprezentanți ai autorităților cu atribuții în domeniu, cât și 93 de jandarmi, au continuat verificările în context COVID. Au fost organizate 13 acţiuni punctuale de către Inspectoratul de Poliției Județean Bistrița-Năsăud și 33 de misiuni organizate de Inspectoratului de Jandarmi Bistrița-Năsăud în vederea prevenirii și limitării răspândirii virusului Sars-Cov-2.
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, au fost desfășurate activități de verificare în zone aglomerate, gări, autogări, zonele pietonale, centre comerciale și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă. Totodată, au fost verificate peste 2200 de persoane, aflate în izolare, carantină sau depistate în zonele unde au fost desfășurate controale, 186 de operatori economici și 92 de autovehicule.
În urma neregulilor constatate, polițiștii împreună cu jandarmii și poliția locală au aplicat 154 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 26.000 de lei, pentru nerespectarea Legii 55/2020, respectiv pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, a măsurii carantinării la domiciliu și privind deplasarea nejustificată în intervalul orar 22:00 – 05:00.
Spre exemplu, ieri seară, polițiștii Secției 7 Politie Rurală Sângeorz-Băi, împreună cu jandarmi din cadrul IJJ Bistrița Năsăud, au efectuat un control la o societate comercială de pe raza localității Valea Vinului. Forțele de ordine au constatat faptul că, mai multe persoane participă la un eveniment privat, care nu respectă măsurile de prevenire a răspândirii virusului Sars-CoV 2. Astfel, au fost legitimate 17 persoane și au fost aplicate un număr de 34 de sancțiuni contravenționale în cuantum de 12.000 de lei, evenimentul fiind întrerupt.
Un eveniment privat a fost întrerupt de către polițiștii locali și în municipiul Bistrița, care se desfășura în curtea unui imobil. Au fost legitimate 20 de persoane, fiind aplicate 15 sanctiuni în valoare de 4.500 lei.