Copil de 11 ani, înfrigurat și înfometat care cerșea în fața unei covrigării din zona Gării din Bistrița, a ajuns în Centrul pentru copii abuzați al Direcției pentru Protecția Copilului, care a demarat procedurile de preluare în plasament. A fost trimis la cerșit chiar de tatăl lui, care aștepta banii, la căldură. Alți 3 frați minori din cei 12 a familiei, cunoscută autorităților pentru cazurile de abuz, sunt deja în plasament. Direcția de Asistență Socială Bistrița a făcut o nouă plângere penală pe numele părinților, pentru abuzarea copiilor. A treia, două fiind depuse la IPJ Bistrița-Năsăud încă anul trecut.

Un minor în vârstă de 11 ani a fost identificat astăzi de polițiștii locali din cadrul Biroului Siguranță Publică, cerșind pe strada Gării, în fața covrigăriei Petru, murdar, înfrigurat și înfometat. Conform declarațiilor acestuia, încă trei frați erau la cerșit în municipiu, dar aceștia nu au fost încă identificați, potrivit Poliției Locale Bistrița.

Polițiștii locali au localizat părintele, în stația CFR Bistrița-Nord.

„Presupunem că acesta i-a adus la cerșit iar el aștepta…la căldură…să îi aducă încasările din cerșetorie pe ziua de astăzi.

Bărbatul a fost condus la sediul Poliției Locale, împreună cu minorul și sancționat cu amenda în suma de 500 lei în baza art. 2 pct. 33 din legea 61/1991. S-a solicitat sprijinul Direcției de Asistență Socială pentru a lua măsurile legale referitoare la minor, conform atribuțiilor”, spun polițiștii locali.

Reprezentanții Direcției de Asistență Socială, cunoscând antecedentele părinților în legătură cu îngrijirea copiilor lor, au demarat de îndată procedura de preluare a minorului. Un echipaj mixt format din 2 polițiști locali și un inspector din cadrul Direcției de Asistență Socială, a condus copilul la Centrul de primire în regim de urgență pentru copilul exploatat, neglijat și abuzat al DGASPC BN.

„Conform documentelor Direcției de Asistență Socială, minorul în cauză provine dintr-o familie cu 12 copii, din care doar 9 sunt minori. Dintre minori, cel mai mare are vârsta de 16 ani iar cel mai mic, 3 ani. Aceștia locuiesc în satul Arcalia. Copiii familiei au fost neglijaţi și abuzați de părinți prin faptul că aceștia au ignorat în mod constant nevoile celor mici, nu i-au înscris la nicio forma de învățământ, ci i-au trimiși la cerşit în mod constant.

Mama minorilor a fost consiliată cu privire la îndeplinirea obligațiilor părintești care i se cuvin și i s-a adus la cunoștință că poate beneficia de suport în identificarea unui loc de muncă, dar fără rezultat.

Pentru un număr de 3 minori, în 2021 s-a instituit măsura plasamentului de urgență și nu mai sunt în familie iar astăzi alt minor a fost preluat de autorități. În familie au rămas 5 copii care sunt monitorizați”, mai precizează polițiștii locali.

Direcția de Asistență Socială Bistrița a sesizat IPJ BN referitor la familia în cauză, prin 2 adrese prin care se solicită sprijin în soluționarea cazului, în iunie 2022 și decembrie 2022 în scopul cercetării părinților, fapta fiind în formă continuată și având în vedere că, conform prevederilor Noului Cod Penal, Art. 214:

„(1) Fapta persoanei care determină un minor sau o persoană cu dizabilități fizice ori psihice să apeleze în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor material sau beneficiază de foloase patrimoniale de pe urma acestei activități se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. “

Și pentru cazul de astăzi, Direcția de Asistență Socială Bistrița a solicitat, prin întocmirea unei plângeri penale către IPJ BN , efectuarea de cercetări cu privire la infracțiunea de exploatare a cerșetoriei, tot în baza art. 214 din Noul Cod Penal.

„Povestea de campanie de astăzi are următoarea morală: în spatele oricărui copil cu mâna întinsă, se ascunde un destin tulburător. Copii abuzați, înfometați, desculți, totul doar pentru a atrage mila publică și a îngroșa veniturile abuzatorilor. În cazul de față, din păcate, abuzatorii sunt chiar cei care le-au dat viață. Dacă vom continua să oferim bani cerșetorilor, acești copii nu vor putea avea viitorul pe care și-l doresc. Mai grav este ca odată ajunși adulți, abuzații se transformă în abuzatori….și ciclul se reia”, subliniază polițiștii locali.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.