La data de 5 decembrie, la nivel internațional a fost sărbătorită Ziua Voluntarului.

Voluntarul este acea personă aflată în slujba comunității fără a primi vreun câștig material.

„Cu toate acestea, câștigurile sunt remarcabile pe alte planuri: social, personal, profesional, cultural, ceea ce ne face să credem cu tărie în cultura voluntariatului și să încercăm să atragem cât mai mulți tineri în acest domeniu.
În scopul promovării voluntariatului ca modalitate de dezvoltare personală şi profesională în rândul tinerilor, a fost creată în martie 2013, Asociația Tineri pentru Comunitate Bistrita, președinte Hangea Cristina și vicepreședinte Iulia Cihărean. Deşi suntem o organizaţie tânără, anul 2014 ne-a adus o serie de proiecte importante care au fost implementate cu succes cu sprijinul voluntarilor noştri”, precizează Asociaţia Tineri pentru Comunitate Bistriţa, într-un comunicat remis redacției.

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Voluntarului, Asociaţia Tineri pentru Comunitate Bistriţa, a ținut să mulțumească voluntarilor și celor implicați activ în comunitatea bistrițeană.

Voluntari activi ai acestei asociații sunt:

Răzvan Bărbos,
absolvent al Colegiului Național Andrei Mureșanu, a coordonat cu succes activitatea de pregătire artistică în cadrul proiectului „Lecturi Terapeutice” adresat copiilor bolnavi din Spitalul Județean Bistrița-Năsăud.

Darius Bordean
, elev al Colegiului Național Andrei Mureșanu și coordonator de voluntari, a avut o activitate remarcabilă în cadrul proiectelor: „Lecturi Terapeutice”, „I love volunteering”, „Schimb de tineri româno-polonez”, „Fii creativ, nu agresiv”.

Gherendi Minodora, elevă a Liceului de Arte Plastice Corneliu Baba și coordonatoare de voluntari, a gestionat cu succes atelierele Hand Made de creare a unor genți din hârtie reciclabilă, precum și alte activități creative dar și de informare derulate în cadrul „Zilelor Educației Nonformale”.

Dorian Brendea, elev al Colegiului Național „Andrei Mureșanu” și cel mai tânăr voluntar, a avut o implicare exemplară în cadrul proiectelor „Lecturi Terapeutice”, „Fii creativ, nu agresiv” și „Schimb de tineri româno-polonez”.

Raluca Țermure
, elevă a Colegiului Național „Liviu Rebreanu”, şi-a asumat toate sarcinile cu responsabilitate în cadrul proiectelor „I love volunteering”, „Lecturi Terapeutice” și „Fii creativ, nu agresiv”.

Anca Mihuț, elevă a Colegiului Național „Liviu Rebreanu”, a avut o activitate exemplară în cadrul proiectelor „I love volunteering”, „Lecturi Terapeutice”, „Schimb de tineri romano-polonez” si „Fii creativ, nu agresiv”.

Alina Bindea, elevă a Colegiului Național „Liviu Rebreanu”, a adus un plus de valoare proiectelor „Lecturi Terapeutice” și Schimb de tineri româno-polonez
Cătălin Tobias, elev al Liceului Teoretic Sanitar Bistrița, a avut o implicare deosebită în cadrul proiectelor „Lecturi Terapeutice” și „Fii creativ, nu agresiv”, reprezentând în același timp județul Bistrița -Năsăud la Forumul Mondial pentru Democrație de la Strasbourg.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.