O tânără din Bistrița-Năsăud a ajuns în noaptea de marți spre miercuri la spital, după ce a intrat cu autoturismul în gardul unui imobil de pe o stradă din municipiul Dej. Totodată, polițiștii o suspectează că ar fi condus sub influența substanțelor psihoactive.
Accidentul s-a petrecut azi-noapte, cu puțin înainte de ora 01.00, pe strada Șomcutului din Dej. La locul accidentului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Dej.
Potrivit ISU Cluj, la fața locului s-au deplasat ia autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SAJ, unde au găsit un autoturism avariat, fără ocupanți în acesta.
„O tânără, în vârstă de aproximativ 20 de ani, a fost consultată de către echipajul SAJ și a fost transportată la spital pentru investigații și îngrijiri medicale. Conform primei evaluări acesta prezenta afecțiuni ușoare”, a transmis sursa citată.
Polițiștii cercetează împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier, care s-a soldat doar cu pagube materiale. Șoferița însă este suspectată că ar fi consumat substanțe interzise.
„La fața locului a fost identificată o conducătoare auto, de 20 de ani, din județul Bistrița-Năsăud.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză au fost demarate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise”, a transmis IPJ Cluj.