Număr mare de persoane infectate cu SARS COV-2, în ultimele 24 de ore, în județul Bistrița-Năsăud! În intervalul menționat au fost confirmate 11 cazuri de îmbolnăviri de CoVid-19 și 12 vindecări. De asemenea, o persoană a intrat în carantină instituționalizată, iar alte 20 au ieșit din izolare la domiciliu. La nivel național, în același interval, au fost înregistrate alte 196 noi cazuri de îmbolnăvire, 193 de persoane au fost declarate vindecate, iar alte 15 au decedat.

Potrivit datelor transmise de Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud, situația epidemiologică la nivelul județului, astăzi, 10.06.2020, este următoarea:
• 25 persoane în carantină instituționalizată (+1);
• 2.722 persoane în izolare la domiciliu (-20);
• 378 cazuri confirmate de CoVid-19 (+11);
• 33 decese,
• 265 persoane vindecate (+15).

Două dintre persoanele confirmate cu CoVid-19  sunt pacienți ai Centrului de dializă Diaverum din Bistrița.

Alte două persoane confirmate cu CoVid-19 sunt angajate ale companiei Leoni, unde numărul total al îmbolnăvirilor ajunge la 9. Una dintre cele 9 persoane, un bărbat în vârstă de 58 de ani, a decedat pe data de 8 iunie.

De asemenea, patru persoane sunt din cadrul unui alt Centru de asistență pentru vârstnici din județul Bistrița Năsăud  – o infirmieră și trei beneficiari, fiind vorba în acest caz, potrivit surselor Realitatea de Bistrița, de Centrul Rezidențial de Vârstnici „Sfinții Zaharia și Elisabeta” Maieru, unde sunt circa 24 de beneficiari și aproximativ 11 angajați. Potrivit surselor noastre, DSP a demarat o anchetă epidemiologică și vor fi testați atât rezidenții centrului, cât și angajații. 

La nivel național, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, până astăzi, 10 iunie, au fost confirmate 20.945 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 15.103 au fost declarate vindecate și externate.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

Nr. crt.JudețNumăr de cazuri confirmate
1.Alba405
2.Arad698
3.Argeș303
4.Bacău549
5.Bihor647
6.Bistrița-Năsăud378
7.Botoșani851
8.Brașov923
9.Brăila47
10.Buzău233
11.Caraș-Severin112
12.Călărași105
13.Cluj584
14.Constanța302
15.Covasna224
16.Dâmbovița329
17.Dolj246
18.Galați645
19.Giurgiu237
20.Gorj158
21.Harghita183
22.Hunedoara638
23.Ialomița394
24.Iași678
25.Ilfov584
26.Maramureș111
27.Mehedinți136
28.Mureș691
29.Neamț916
30.Olt119
31.Prahova124
32.Satu Mare63
33.Sălaj102
34.Sibiu521
35.Suceava3.668
36.Teleorman147
37.Timiș509
38.Tulcea158
39.Vaslui165
40.Vâlcea38
41.Vrancea701
42.Mun. București2.289
43.34
                                       TOTAL20.945

Totodată, până acum, 1.360 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș, Olt, Ilfov, Harghita, Tulcea și Buzău, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 196 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 150 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.212 de  persoane. Alte 99.349 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 520.564 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 465 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.397 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 141 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 154.650 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 5 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Totodată, în data de 9 iunie a.c., 102 persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.