Lucrări Drumuri și Poduri SA se pregătește să decontamineze parte din terenul de la sediul său de pe strada Cuza Vodă nr. 17 A. Încă din 2020, Agenția pentru Protecția Mediului a înștiințat societatea să efectueze investigații preliminarii pentru baza de producție din Bistrița. În urma analizei s-a constat că o parte din teren este contaminat cu substanțe periculoase. Astfel că, Agenția pentru Protecția Mediului a cerut LDP să decontamineze suprafața respectivă de teren.
Lucrări Drumuri și Poduri SA trebuie să decontamineze parte din terenul de la sediul său de pe strada Cuza Vodă nr. 17 A. Operațiunea include lucrări de curățare, remedierea solului și reconstrucția ecologică a amplasamentului. În zona respectivă s-au realizat mixturi asfaltice și emulsii bituminoase încă din anul 1967. Anterior, terenul era folosit pentru activități agricole.
Problemele au fost identificate încă din anul 2020, an în care, APM Bistrița-Năsăud, printr-o adresă, înștiințează SC LDP SA asupra obligativității investigării preliminare pentru situl denumit Baza de producție Bistrița. În anul 2020 a fost întocmit Raportul de investigare preliminară întocmit de către ONCO ECORISC SRL, prin care s-a stabilit că este necesară efectuarea investigării detaliate a sitului denumit Baza de producție Bistrița.
Un an mai târziu, în 2021, ONCO ECORISC SRL întocmește Raportul de investigare detaliată și evaluarea riscurilor. În urma analizei comparative a rezultat că pe amplasamentul analizat există zone care prezintă o contaminare cu produse petroliere peste pragul admis. Este vorba despre o suprafață de 49 de metri pătrați, unde concentrația indicatorului THP era mare:
„Referitor la suprafața de 2.456 mp, aparținând SC Lucrări Drumuri și Poduri SA, având în vedere faptul că s-au identificat și depășiri ale pragului de intervenție pentru folosință mai puțin sensibile, dar și faptul că s-a determinat un nivel de risc moderat în zona forajului P2, se consideră că suprafața totală contaminată determinată în urma evaluării este estimată la aproximativ 49 de mp, iar volumul de sol contaminat este estimat la 49 mc”, se arată în documentul depus de LDP la Agenția pentru Protecția Mediului.
APM a cerut LDP să rezolve problema
În primăvara acestui an, Agenția pentru Protecția Mediului, în baza raportului de investigare detaliată cere remedierea sitului contaminat. Soluția tehnică propusă este:
-delimitarea zonei cu sol contaminat
-prelevare și analiză concentrație TPH din solul excavat și din baza excavației
-Excavarea și transportul solului contaminat/necontaminat
-Separarea solului contaminat de material de balastieră
-Bioremedierea ex-situ off-site a solului contaminat cu produse petroliere.
-Umplerea gropii rezultate în urma excavării.
În iulie anul în curs a fost depus la APM Bistrița-Năsăud studiul de fezabilitate și notificarea proiectului. Potrivit acestuia, valoarea operațiunilor cu TVA se apropie de 69.000 de lei, iar perioada de execuție a lucrărilor propuse este de o lună.
„Excavarea stratelor poluante se recomandă a se executa cu ajutorul excavatorului, iar pentru transportul din incinta amplasamentului este necesară folosirea camioanelor/autobasculantelor autorizate pentru transport deșeuri periculoase. Se vor revizui permanent planurile de excavare, prin piesele desenate date prin proiectul tehnic conform situației prezente pe teren, pe baza pieselor desenate date prin proiectul tehnic conform situației prezente pe teren, pe baza indicațiilor autorităților competente pentru protecția mediului, aprobate de beneficiar și însușite de proiectant, executant. La terminarea lucrărilor de excavații și atingerea cotei de săpătură stabilită prin proiectul de execuție, se vor preleva probe de sol de către reprezentantul laboratorului de la baza și din pereții gropilor excavate și se vor efectua analize la un laborator acreditat pentru a determina concentrațiile poluanților (TPH) în sol/subsol. În cazul în care se constată depășiri ale valorilor admise, se vor continua lucrările de excavare așa cum s-a prezentat anterior numai după acceptul autorității competente pentru protecția mediului”, se mai arată în document.
Solul contaminat trebuie transportat la o stație de bioremediere din proximitatea amplasamentului, iar cel necontaminat rezultat în urma lucrărilor de excavare va fi folosit la umplerea golului rezultat.
LDP, în insolvență de un an
Acum un an, SC Lucrări Drumuri și Poduri SA își cerea insolvența, după ce a ajuns să nu mai facă față datoriilor. Se pare că LDP are datorii la angajați de peste jumătate de milion de lei, la stat de peste un milion de lei, de 1,3 milioane de lei la bănci și de 2,5 milioane de lei la diverși furnizori.
Nu mai puțin de 58 de entități s-au înscris la masa credală. Printre cei care trebuie să își recupereze bani de la constructorul Consiliului Județean se numără Administrația Județeană a Finanțelor Publice, Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa, Primăria Orașului Beclean, Municipiul Bistrița, dar și numeroase companii precum Dimex 2000 Company, Frasinul, Anvelo Mital, Aquabis, Electrica Furnizare.
În 2021, societatea pe acțiuni avea 102 angajați, din care 6 ingineri și 23 personal TESA. Anul trecut, LDP a raportat, pentru anul anterior, o cifră de afaceri de 8,3 milioane de lei și pierderi de 4,2 milioane de lei, datoriile erau de peste 7,6 milioane de lei. Cu un an înainte, în 2020, cifra de afaceri ajungea la 12,3 milioane de lei, iar profitul era mai mult decât modest, ajungând doar la 43.700 de lei. Datoriile erau la același nivel.
Administratorul judiciar Ioja Paula Sabina a tăiat în carne vie. Aceasta a început prin a denunța contractele neprofitabile încheiate de LDP. Este vorba despre două astfel de contracte. Unul de lucrări, încheiat în toamna anului 2021 cu Direcția de Servicii Publice Bistrița, motivat de faptul că, în urma analizării situației economico-financiare LDP, a stadiului în care se află acest contract de derulare, a dezavantajelor pe care le aduce activității societății, administratorul judiciar provizoriu a constatat că acest contract nu este util din punct de vedere economic nici debitoarei și nici creditorilor debitoarei, din contră, acesta s-ar executa cu pierderi, datorită lipsei clauzei de ajustare a prețurilor la materiale, așa prevede art. (6) din O.G. nr. 15 2021/ în condițiile creșterii prețurilor cu peste 20% la asfalt.
Un alt contract denunțat a fost încheiat în 2017 cu societatea Compania de Informatică Neamț SRL, motivat de faptul că, în urma analizei situației economico-financiare a societății debitoare, a dezavantajelor pe care le aduce activității debitorului, administratorul judiciar provizoriu a constatat că acest contract nu este util din punct de vedere economic nici debitoarei și nici creditorilor debitoarei.
De asemenea, s-a început și vânzarea activelor LDP. A fost vândută clădirea care servea drept sediu, de pe strada Cuza Vodă cu 3,8 milioane de lei. LDP a mai scos la vânzare un teren și construcții pe Drumul Cetății la nr. 53A, pentru care a cerut 321,500 de euro.