O fostă angajată a APIA Bistrița-Năsăud – Centrul Local Beclean a reușit să învingă instituția în instanță, după ce i s-a refuzat dreptul de a munci încă 3 ani după pensionare. Conducerea APIA, respectiv directorul Emil Scurtu, nu a stat la discuții cu femeia, astfel că acum are de plătit sume importante de bani.

În martie 2019, B.E.M, angajata APIA, aflându-se în prag de pensionare, a solicitat conducerii instituției să îi aprobe să mai muncească încă trei ani, perioadă care ar coincide cu vârstă de pensionare a bărbaților. Nu i s-a aprobat, astfel că femeia a fost forțată să rămână în pensie. Cum nu s-a împăcat cu acest gând, aceasta a acționat în instanță instituția cerând reintegrarea în funcția publică deținută anterior pensionării forțate.

A vrut să mai muncească

Anul trecut BEM, angajata APIA – Centrul Local Beclean – se pregătea să iasă la pensie, undeva prin vară, însă nu se prea împăca cu acest gând fiindcă voia să își continue activitatea. Drept urmare, în luna martie, femeia a depus o cerere către APIA, prin care solicita menținerea în funcția publică deținută la acea data, consilier, clasa I, grad profesional superior, pe o durată de 3 ani de la data pensionării. Conducerea APIA nu a fost de acord și, în iulie, imediat după ce femeia a primit decizia de pensionare, a emis și o decizie de încetare a raporturilor de serviciu. Cum nu i s-a motivat respingerea solicitării de a fi menținută în cadrul instituției, femeia a dat în judecată APIA, cerând instanței să revoce ambele acte emise de instituția la care a activat, reintegrarea pe o durată de 3 ani în funcția publică deținută anterior emiterii deciziei din iulie contestate și în subsidiar până la împlinirea vârstei legale de pensionare prevăzute pentru bărbați, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 de ani, precum și să îi acorde despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data încetării raporturilor de serviciu și până la data reintegrării.

Reintegrare în funcție și despăgubiri

Până la urmă, instanța bistrițeană i-a dat femeii dreptate doar parțial, în sensul în care s-a decis ca APIA să o reintegreze în funcția deținută în cadrul instituției, dar și să îi plătească acesteia o diferență dintre pensia netă încasată de ea în baza deciziei de pensionare și salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data încetării raporturilor de serviciu până la data reintegrării, nu însă și reintegrarea sa în funcția deținută anterior pensionării.

“Tribunalul reține că la baza emiterii refuzului de aprobare a cererii de menținere în funcție a reclamantei, precum și a deciziei de constatare a încetării de drept, începând cu data de 08 iulie 2019, a raportului de serviciu al reclamantei, au stat prevederile art. 98 alin. 1 lit. d) și alin. 3 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, în forma în vigoare a acestei legi la data depunerii cererii de menținere în funcție a reclamantei și respectiv a emiterii Deciziei nr. 155/04.07.2019, texte legale al căror conținut a fost citat în cele ce precedă.

Or, în ceea ce privește cererea formulată de reclamantă în principal, respectiv aceea de menținere în funcția publică deținută maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare, instanța reține că textul art. 98 alin. 3 din Legea nr. 188/1999 nu instituie o obligație în sarcina conducătorului autorității sau instituției publice de a aproba cererea formulată în acest sens de către funcționarul public, conferind doar posibilitatea aprobării unei atare cereri, avându-se în vedere în mod evident elemente de apreciere ce țin de sfera oportunității emiterii actului administrativ (noțiune legată de valoarea motivelor care au fundamentat actul din perspectiva realizării sarcinilor și atribuțiilor legale în termen optim, cu cheltuieli minime de resurse materiale și spirituale, dar cu eficiență cât mai mare, precum și a alegerii celor mai potrivite mijloace pentru realizarea scopului legii) , implicând așadar o analiză a necesităților concrete de personal în raport cu activitatea instituției.

Or, instanța de contencios administrativ exercită un control de legalitate , oportunitatea aprobării menținerii în funcția publică maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare nereprezentând o condiție de legalitate a actului administrativ, neputând fi așadar cenzurată de instanța de contencios administrativ, cât timp instanței de judecată nu-i este permis a se substitui în atributele administrației .

Prin urmare, prin prisma argumentelor mai sus prezentate, tribunalul apreciază că cererea formulată de reclamantă în principal nu este întemeiată.

Analizând însă cererea de chemare în judecată din perspectiva petitului formulat în subsidiar (de menținere în funcție până la împlinirea vârstei legale de pensionare prevăzute pentru bărbați, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 de ani), tribunalul reține că art. 52 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, prevede că «Pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare prevăzute de prezenta lege», iar art. 53 din lege stipulează următoarele:

«(1) Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați și 63 de ani pentru femei. Atingerea acestei vârste se realizează prin creșterea vârstelor standard de pensionare, conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 5. 

(2) Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Atingerea acestui stagiu se realizează prin creșterea stagiului minim de cotizare, conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 5.

(3) Stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Atingerea acestui stagiu se realizează prin creșterea stagiului complet de cotizare, conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 5».

Reclamanta nu contestă faptul că a atins vârsta standard de pensionare, însă apreciază în motivare, că încetarea de drept a raporturilor de serviciu la împlinirea acestei vârste creează o discriminare pe criteriul de sex în privința condițiilor de pensionare.

Sub acest aspect, instanța constată că susținerile reclamantei sunt întemeiate , deoarece atât dispozițiile de drept interne, cât și cele internaționale conduc la concluzia că vârsta de pensionare inferioară în cazul femeilor față de bărbați este o măsură de protecție instituită de legiuitor pentru acestea, pentru a se putea retrage mai devreme din activitate, prin urmare un beneficiu, nicidecum o obligație, acestea putând opta între a se retrage din activitate sau a-și continua activitatea și după împlinirea vârstei standard de pensionare.

Potrivit prevederilor art.2 alin. (2) din OG nr.137/2000, act normativ ce transpune Directiva 2000/78/CE care are ca obiect stabilirea unui cadru general de combatere a discriminării pe motive de apartenență religioasă sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală, în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, în vederea punerii în aplicare, în statele membre, a principiului egalității de tratament, «Principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea următoarelor drepturi: … (i) dreptul la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare».

Vârsta de pensionare inferioară celei a bărbaților a fost prevăzută pentru femei ca o măsură de protecție instituită de legiuitor pentru acestea pentru a se putea retrage mai devreme din activitate, în considerarea situației acestora, fără însă ca această măsură de protecție să poată fi aplicată astfel încât să ducă la încălcarea unui drept constituțional pentru grupul social (femeile) în favoarea căruia a fost instituită, respectiv a dreptului la muncă prevăzut de art. 41 alin. (1) din Constituție. Prin caracterul obligatoriu și inflexibil al vârstei de pensionare reduse pentru femei, cu consecința încetării de drept a contractului de muncă/raportului de serviciu, se încalcă dreptul la muncă al acelor femei care nu doresc să beneficieze de vârsta redusă de pensionare, acestea fiind discriminate pe criteriul sexului în privința condițiilor de muncă, inclusiv a condițiilor de concediere.

În acest sens, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a exprimat punctul de vedere conform căruia stabilirea unei vârste standard de pensionare mai mică pentru femei în comparație cu bărbații, ca motiv de încetare a raporturilor de muncă , reprezintă o discriminare directă, interzisă de art.3 din Directiva nr.2002/73/CE, existând obligația aplicării în mod direct a jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene.

În concluzie, vârsta standard de pensionare pentru femei trebuie să fie interpretată în lumina principiului nediscriminării, în mod flexibil, astfel încât femeile să poată beneficia opțional de o vârstă standard de pensionare redusă sau să aibă dreptul de a-și continua activitatea până la aceeași vârstă care este prevăzută pentru bărbați.

Raportat la considerentele de fapt și de drept mai sus relevate, în temeiul art. 18 din Legea nr.554/2004, tribunalul va admite în parte acțiunea formulată de reclamanta B. E.M., respectiv în forma subsidiară a cererii de chemare în judecată și , în consecință , constatând nelegalitatea refuzului exprimat în conținu tul adresei nr. 5365/25.03.2019 emise de pârâta APIA – C entrul Județean Bistrița-Năsăud și a Deciziei nr. 155/04.07.2019 emisă de Directorul executiv al APIA – C entrul J udețean Bistrița-Năsăud, va d ispune anularea menționatei decizii și reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior emiterii acesteia , respectiv de consilier, clasa I, grad profesional superior, la Centrul local Beclean din cadrul A.P.I.A. – C entrul Județean Bistrița-Năsăud, începând cu data de 08.07.2019 și în continuare până la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzută în cazul bărbaților .

Totodată, în temeiul prevederilor art. 106 al. (1) din Legea nr. 188/1999 privind stat ut ul funcționa rilor publici (în forma în vigoare la data emiterii deciziei anulate), va obliga pârâta la plata în favoarea reclamantei a unei despăgubiri egale cu diferența dintre pensia netă încasată de reclamantă în baza deciziei de pensionare și salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta de la data încetării raporturilor de serviciu până la data reintegrării”, a motivat Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Clujul a calculat altfel despăgubirile

Sentința nu a fost definitivă și a fost atacată în recurs la Curtea de Apel Cluj, atât de fosta angajata APIA, cât și de instituția bistrițeană. Instanța clujeană a decis plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta de la data încetării raporturilor de serviciu până la data reintegrării.

“Este cert că reclamanta și-a manifestat dorința de a continua activitatea și după ajungerea l a vârsta legală de pensionare , aspect ce ar fi putut determina, în ipoteza admiterii cererii administrative, continuarea raportului de serviciu al reclamantei și nu încetarea de drept a acestuia .

Decizia nr. 155 din 4 iulie 2019 a fost cea care a determinat încetarea raportului de serviciu al reclamantei or, actul administrativ în cauză a fost apreciat ca fiind vătămător din perspectiva aspectelor de discriminare reținute de către instanța de fond, în condițiile în care reclamanta și-a manifestat dorința de a – și continua activitatea și după împlinirea vârstei standard de pensionare pentru femei .

Din această perspectivă hotărârea pronunțată de către prima instanță apare ca fiind legală .

De asemenea, curtea reține că nu apare ca fiind necesară o raportare la aspectele de salarizare menționate în cadrul recursului, ca temei al admiterii cererii de chemare în judecată, modalitatea de determinare a despăgubirilor fiind una legală și nu convențională. Determinarea în concret a sumei datorate reprezintă o chestiune de executare a hotărârii și nu de legalitate la acest moment procedural.

În ceea ce privește recursul incident, din perspectiva criticilor formulate , curtea apreciază că acesta este parțial fondat , din următoarele considerente :

Recursul incident formulat de către reclamantă este întemeiat în ceea ce privește obligația de plată a despăgubirilor .

Curtea reține că prima instanță nu a aplicat corect normă legală incidentă , respectiv dispozițiile art. 106 din Legea n r. 188/1 999 , textul legal ce se referă la „ despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public ”.

Rezultă cu puterea evidenței din conținutul textului legal arătat anterior , că funcționarul public are dreptul nu la o diferență între venitul realizat și celelalte drepturi de care ar fi putut beneficia, de la data încetării raporturilor de serviciu până la data reintegrării, ci trebuie să beneficieze de toate drepturile pe care le- ar fi avut dacă nu ar fi intervenit , pe un interval de timp limitat , încetarea nelegală a raportului de serviciu .

În consecință , recursul formulat de către reclamanta – recurentă apare ca fiind parțial fondat în ceea ce privește contravaloarea despăgubirilor solicitate .

În ceea ce privește cel de al doilea aspect menționat în cadrul recursului reclamantei , curtea apreciază c ă criticile de nelegalitate prezentate de către reclamanta – recurentă în cadrul recursului incident, nu pot fi primite .

Astfel , reclamanta – recurentă a criticat hotărârea pronunțată de către prima instanță în privința respingerii capătului de cerere privind aprobarea cererii sale de menține re în funcția publică deținută la acea dată pe o perioadă de trei ani . Prima instanță a apreciat, în mod corect, în acord cu dispozițiile a rt . 98 al. 3 din Legea nr.1 88 / 1999 că decizia autorității publice de prelungire a raportului de serviciu al funcționarului public , după împlinirea vârstei de pensionare , este o decizie de oportunitate , ce exclude controlul instanțelor de judecată .

Astfel, textul legal prevede: «(3) Pe baza unei cereri formulate cu 2 luni înainte de data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare și cu aprobarea conducătorului autorității sau instituției publice, funcționarul public poate fi menținut în funcția publică deținută maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu».

În acest context, dat ă fiind forma normei, intervenția instanței de judecată este limitată d oar la constatarea incidenței unei situați i în care autoritatea publică ia decizia în forma în care aceasta corespunde cel mai bine interesului public.

În consecință, față de cele arătate anterior, în baza art. 496 c.pr.civ. se va respinge recursul declarat de recurenta APIA – Centrul Județean BISTRIȚA-NĂSĂUD iar în baza art. 488 al. 1 pct.8, raportat la art. 491 c.pr.civ. se va admite în parte recursul declarat de recurent a B.E.M împotriva sentinței civile nr. 718 din 08.07.2020, pronunțată în dosarul nr. 1212/112/2019 al Tribunalului Bistrița-Năsăud ce va fi casată în parte în sensul că rejudecând, se va obliga pârâta la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta de la data încetării raporturilor de serviciu până la data reintegrării”, se arată în documentul instanței.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here