Locuitorii Bistriţei sunt nevoiţi să scoată mai mulţi bani din buzunar pentru apa rece decât cei din multe oraşe mai mari, precum Cluj-Napoca sau Iaşi. Mai exact, pentru un metru cub de apă rece, SC Aquabis SA, principalul furnizor de apă şi servicii de canalizare din judeţ, percepe un tarif de 3,15 lei.

Tot pentru aceeaşi cantitate, Compania de Apă Someş, care deserveşte judeţele Cluj şi Sălaj, percepe un tarif de 2,96 lei. De menţionat este faptul că aceste sume conţin şi Taxa pe Valoare Adăugată (n . r. –TVA) de 24 la sută.
La Iaşi, începând cu data de 1 iulie 2011, tariful perceput de SC Apavital SA pentru un metru cub de apă potabilă a fost majorat de la 2,77 lei la 2,94 lei.

Din iulie, apa potabilă s-a scumpit la Bistriţa

Deşi Bistriţa este un oraş mult mai mic decât Cluj-Napoca sau Iaşi şi are mult mai puţini locuitori, asta nu împiedică autorităţile locale să perceapă tarife mai mari decât în cele două oraşe menţionate în ceea ce priveşte metrul cub de apă potabilă.
Conform informaţiilor postate pe site-ul SC Aquabis SA, „începând cu data de 01.07.2011 prin avizul Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC) numărul 1025924/17.06.2011 şi a hotărârii Consiliului Judeţean numărul 7/03.06.201, tarifele la apă potabilă şi la canalizare sunt următoarele: apă potabilă – 3,15 RON, canalizare – 1,70 RON. Tarifele conţin TVA în cotă de 24%”.
Tot pe acelaşi site se mai menţionează faptul că Aquabis prestează către clienţi următoarele servicii: întocmire documentaţii tehnice pentru obţinerea avizelor de branşamente apă / racord canal, proiecte branşament alimentare apă şi racord canalizare, verificări şi reparaţii apometre, detectări avarii, pierderi pe reţele exterioare şi interioare, decolmatări reţele canalizare interioare şi exterioare, înlocuiri branşamente şi racorduri canal, prestări servicii cu utilajele din dotare (săpătură, vidanjare, decolmatare), analize de laborator (apă brută, tratată, epurată) şi preluări branşamente.

La Cluj şi Iaşi, tarife mai mici

Dacă la Bistriţa, un metru cub de apă potabilă costă 3,15 lei, la Iaşi, pentru aceeaşi cantitate, cetăţenii scot din buzunar mai puţin de 3 lei.
Şi aici, începând cu data de 1 iulie, ieşenii plătesc mai mult pentru apa potabilă. Aceasta s-a scumpit de la 2,77 lei pentru un metru cub la 2,94 de lei. Conducerea SC Apavital SA a declarat că majorarea este cauzată de creşterea inflaţiei.
Aici, preţul pentru serviciile de canalizare a crescut de la 1,59 lei la 1,97 de lei, tarif mai mare decât cel perceput în Bistriţa pentru aceeaşi activitate.
În judeţele Cluj şi Sălaj, Compania de Apă Someş a stabilit că începând tot cu data de 1 iulie 2011, preţul pentru apa potabilă şi tariful pentru canalizare/epurare să fie de 2,96 lei per metru cub (cu tot cu TVA), respectiv 2,54 lei per metru cub.
„Compania de Apă Someş este primul serviciu public de profil cu adevărat regional din România, în condiţiile în care este singurul care a trecut de graniţele administrative ale judeţului propriu şi deserveşte aproape trei sferturi de milion de locuitori din 8 municipii şi oraşe şi 58 de localităţi rurale din judeţele Cluj şi Sălaj”, se explică pe site-ul firmei.
Astfel, făcând un simplu calcul, bistriţenii plătesc cu 0,19 lei mai mult decât clujenii pentru un metru cub de apă potabilă şi cu 0,21 lei mai mult decât cetăţenii din Iaşi.

Iulia Bartha
iulia@gazetadebistrita.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.