2011 are semne bune! Cel puţin asta reiese din statisticile Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) pe primele cinci luni ale anului. Potrivit raportului întocmit de instituţie, a scăzut numărul firmelor radiate, dizolvate, suspendate şi intrate în insolvenţă.
Astfel, aproape 9.000 de firme din întreaga ţară au intrat în insolvenţă în primele cinci luni ale acestui an, cu 500 mai puţine decât în perioada similară a lui 2010. În Bistriţa-Năsăud 158 de societăţi private au avut aceeaşi soartă.

Majoritatea firmelor care au intrat în insolvenţă au ca domeniu de activitate comerţul cu ridicata şi amănuntul, construcţiile, tranzacţiile imobiliare şi intermedierile financiare.
Faţă de perioada similară a anului 2010, în primele cinci luni ale lui 2011 a scăzut cu 70 de procente numărul societăţilor cu activitatea suspendată, de la 34.000 la 10.000. De asemenea, s-a redus şi numărul societăţilor dizolvate voluntar cu 64 de procente, precum şi cel al radierilor voluntare cu peste 80% faţă de primele cinci luni ale anului 2010. În judeţul Bistriţa-Năsăud aproximativ două sute de firme au fost radiate voluntar în perioada ianuarie – mai 2011.

Scăderi importante faţă de 2010

Conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, în primele cinci luni ale anului în judeţul nostru s-au înregistrat scăderi în ceea ce priveşte radierea voluntară, întreruperea activităţii şi dizolvarea firmelor private.
Astfel, în Bistriţa-Năsăud, în perioada ianuarie – mai, şi-au suspendat activitatea 144 de firme, cu 69 la sută mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010, când şi-au suspendat activitatea 475 de societăţi private. Şi la nivel naţional situaţia este similară, numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în 2011 fiind de 10.275, faţă de 34.369 în 2010. În municipiul Bucureşti, numărul firmelor suspendate s-a redus cu 77 la sută, de la 5.545 la 1.227. Şi în judeţul Iaşi s-au anunţat mai puţine societăţi cu activitatea suspendată, 347 faţă de 1.307 câte au fost suspendate anul trecut.
Scăderi s-au înregistrat şi în rândul societăţilor dizolvate voluntar, care au ajuns anul acesta la un număr de 1.536, faţă de 4.270 câte au fost anunţate anul trecut. Şi la nivelul judeţului nostru numărul firmelor dizolvate a scăzut semnificativ, de la 10 la 1, adică cu 90 la sută.
În ianuarie-mai 2011, radierea voluntară (n. r – ştergerea dintr-un registru a inscripţiei privitoare la anumite acte sau drepturi) a firmelor de la nivel naţional a scăzut drastic. Astfel, în primele cinci luni ale acestui an, 16.209 de societăţi au fost radiate, cu 80% mai puţin faţă de acelaşi interval de timp din 2010, când s-au radiat voluntar 83.508 de firme. În Bistriţa-Năsăud au fost radiate în 2011, 201 firme, cu 82% mai mult puţin faţă de aceeaşi perioadă din 2010, când s-au radiat 1.175 de societăţi.

Mai multe înmatriculări

Dacă radierile, dizolvările şi suspendările de firme au înregistrat în 2011 scăderi importante, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre numărul înmatriculărilor. În primele cinci luni ale acestui an, la nivel naţional s-au înregistrat 55.276 de firme, faţă de 48.927 înmatriculate în 2010. În Bistriţa-Năsăud, în primul semestru al acestui an au fost înmatriculate 708 societăţi, faţă de 649 de firme înmatriculate anul trecut.
Din totalul de înmatriculări înregistrate în judeţul nostru până la finele lunii mai 184 sunt pe persoane fizice. Cele mai multe firme înregistrate sunt societăţi cu răspundere limitată (SRL-uri). Este vorba de 357, faţă de 234 SRL-uri înfiinţate în acelaşi interval al anului trecut. În ceea ce priveşte domeniul de activitate al firmelor înmatriculate în România, cele mai multe se ocupă cu comerţul, asigurările, transportul şi depozitarea.

Peste 150 de firme în insolvenţă

La nivel naţional, în 2011, peste 9.000 de firme private sunt intrate în procedura de insolvenţă, cu 500 mai puţine decât în perioada similară a lui 2010. Pe primul loc la această categorie se clasează municipiul Bucureşti cu 869 de societăţi, urmat de judeţele Hunedoara cu 399 de firme, Constanţa cu 605 şi Prahova cu 502 societăţi private aflate în insolvenţă.
În judeţul Bistriţa-Năsăud, 158 firme au intrat în primul semestru al acestui an sub incidenţa Legii 85/2006, privind procedura insolvenţei. Numărul societăţilor bistriţene aflate în insolvenţă s-a menţinut constant anul acesta de la o lună la alta, excepţie făcând lunile martie şi mai, când s-au înregistrat mai multe astfel de cazuri – câte 37.
A intra în insolvenţă presupune ca o firmă să se adreseze tribunalului pentru a se proteja de creditori şi a-şi continua totuşi activitatea, încercând între timp să îşi achite datoriile acumulate.
La data de 31 mai a acestui an, la nivel naţional, figurau în baza de date a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului 900.888 de comercianţi activi din punct de vedere juridic, din care 263.923 sunt persoane fizice autorizate, iar 636.965 sunt persoane juridice.
În judeţul Bistriţa-Năsăud, la aceeaşi dată figurau ca fiind active juridic 12.295 de societăţi, din care 5.408 persoane fizice autorizate şi diferenţa persoane juridice.
„Sunt considerate active juridic firmele care nu şi-au declarat suspendarea activităţii şi nu se află în niciuna dintre stările ce pot duce la pierderea personalităţii juridice. Din numărul total de firme au fost excluse cele cu suspendare temporară a activităţii, sucursalele fără personalitate juridică, firmele radiate, firmele aflate în dizolvare, reorganizare judiciară, faliment, insolvenţă”, conform informaţiilor postate pe site-ul ONRC.
Specialiştii spun că anul 2011 se anunţă a fi unul mult mai bun pentru cei care deţin firme, faţă de 2009 şi 2010. Asta arată şi rapoartele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului pe cei doi ani. Mai exact, în 2009, 133.300 de firme româneşti şi-au suspendat activitatea, peste 20.000 fiind din Bucureşti, 7.000 din Cluj şi 4.000 din Braşov. Alte 43.600 de companii s-au radiat voluntar (faţă de 17.000 în 2008) iar circa 19.000 s-au dizolvat (faţă de 3.500 în 2008).
În 2010 s-au înregistrat un număr de 66.428 de suspendări de activitate şi 8.191 dizolvări voluntare. Totodată, în evidenţele ONRC figurează un număr record de radieri voluntare, de 171.146, reprezentând o creştere de 292 % faţă de 2009. Din numărul total, 127.294 au fost persoane fizice şi asociaţii familiale autorizate care nu şi-au preschimbat în termenul legal autorizaţiile de funcţionare.

Iulia Bartha

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.