O anchetă epidemiologică de amploare a fost demarată la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Bistrița-Năsăud, după ce o asistentă medicală din cadrul Substației Năsăud a fost diagnosticată, luni seara, cu COVID-19. Potrivit conducerii instituției, 25 de angajați de la Năsăud care au intrat în contact cu colega lor vor fi testați.
”În cursul zilei de 13 aprilie, o asistentă din Substația Năsăud a Serviciului de Ambulanță Județean a fost confirmată pozitiv cu Covid-19. A fost anunțată Direcția de Sănătate Publică, iar asistenta a fost internată la Spitalul Judetean de Urgență Bistrița. Colegul ei de echipaj, ambulanțierul, a fost testat negativ, dar preventiv a fost retras din activitate circa 7-10 zile, timp în care se va realiza retestarea, la recomandarea DSP”, a declarat dr. Annabella Muzsi, managerul SAJ Bistrița-Năsăud.
Dr. Muzsi a mai precizat că este în derulare o anchetă epidemiologică și toate persoanele care au intrat în contact cu femeia depistată pozitiv vor fi testate.
”La nivel intern, a fost derulată o anchetă internă și a fost dispusă testarea celor 25 de salariați (din total 31) suspectați ca și contact cu asistenta pozitivă (la schimburile de tura din 9apr/dim, 9apr/seara; 10apr/seara, 11apr/dim)”, a mai adăugat dr. Annabella Muzsi.
Totodată, întreaga substație de la Năsăud va fi decontaminată.