Angajații Primăriei Dumitra ascund contractele finanțate din bani publici. Mai precis, marile contracte derulate de către primarul Gheorghe Bălăjan, nu au fost oferite într-un răspuns oficial semnat de către Simion Dârjan. Ei devin astfel suspecți de abuz în serviciu. Mai mult, aceștia nu au trecut nici toate contractele semnate cu noul președinte al PDL Bistrița-Năsăud, Gheorghe Tuța, dar au oferit și un contract care nu apare pe declarația de interese a acestuia. Reporterii au cerut în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public toate contractele semnate în perioada 2010-2013.

 

Două dintre contractele pe care oficialii comunei Dumitra nu le-au prezentat în  cadrul răspunsului oficial acordat ziarului Gazeta de Bistrița sunt legate de modernizarea infrastructurii și accesarea unui credit. Primul contract care nu ar exista în baza de date a comunei este cel intitulat “modernizarea infrastructurii rutiere agricole în comuna Dumitra, județul Bistrița-Năsăud.” Valoarea contractului a fost de 3,8 milioane de lei și a fost acordat asocierii formate din Regia Autonomă a Drumurilor Județene(RADJ) Cluj și DP Consult. Celălalt contract este intitulat “servicii de acordare credit.” Actul a fost atribuit către BRD GSG pentru 140.000 de lei.

 

Atribuirile directe din Dumitra

 

Unul dintre contractele semnate de Primăria Dumitra este pentru achiziția a 1.000 de bucăți de pubele. Contractul a fost semnat prin atribuire directă și acordat societății Bestbuy Concept SRL. Valoarea contractului a fost de 63.807 lei. Altă atribuire directă a fost acordată societăți Film Blis Agenty pentru realizarea monografiei comunei Dumitra. Valoarea actului a fost de 1.785 de lei. Aceeași unitate administrativă a atribuit direct un contract pentru Studii Topo extindere intravilan. Contractul a fost atribuit către Miridan Project pentru 100 ron/hetar. Oficialii comunei au cumpărat alte 1.000 de bucăți de pubele de la aceeași societate Bestbuy Concept. O altă atribuire directă a fost acordată societății pentru Sală Nunți Cepari acordată societății Burduhos. Valoarea contractului este de 30.000 de lei. Aceeași societate a primit prin intermediul procedurii de atribuire directă contractul reparații școală generală din Cepari. De această dată a primit 35.000 de lei pentru acest contract. Contractul cu Tuță Gheorghe a fost atribuit de asemenea direct pentru consultanță “modernizare de infrastructură rutiere comuna Dumitra.” Valoarea contractului a fost de 8.000 de lei și a fost parafat pe 17.03.2010. Un alt contract acordat societății Burduhos a fost pentru “nivelare drumuri de hotar.” Contractul a avut o valoare de 19.040 lei.

 

Toate contractele, atribuite direct

 

Societatea Fiatech a primit un alt contract prin intermediul procedurii de atribuire directă pentru gospodărirea apelor. Valoarea actului a fost de 12.615 lei. Societatea Piminfo Soft a avut un contract de 150 lei/lună atribuit direct pentru program calculator, întreținere.

Societatea Burduhos a mai primit o atribuire directă de la Primăria comunei Dumitra pentru reabilitarea școlii generale din Cepari. Valoarea actului a fost de 80.420 de lei. Spaller Gabriela a fost cea care s-a ocupat de serviciile psihologice ale Primăriei Dumitra. De această dată nu ne-a fost precizat valoarea contractului. Firma Aliady a primit un contract de atribuire directă pentru transport elevi pe ruta Bistrița-Tărpiu. Nici de această dată oficialii Primăriei Dumitra nu ne-au prezentat valoarea acestui contract. Firma Cubicon a primit un alt contract de atribuire directă pentru realizarea unui studiu de fezabilitate. Valoarea contractului a fost de 76.756 de lei.

 

Firme cu multe contracte, neachitate

 

SC Dani Building SRL  a primit un contract pentru studiu arhitectură-Parc Balnear în valoare de 77.004 lei. Un alt contract atribuit direct a fost de această dată pentru realizarea unui studiu de impact pentru Parcul Balnear. Aceeași societate a primit contractul de 77.376 de lei. Tot cei de la Dani Building au făcut și și un studiu de fezabilitate pentru același obiect, de 77.624 de lei,  un studiu geologic de 78.244 de lei, studiu geotehnic de 77.872 de lei și un studiu hidrologic de 77.624 de lei. Pentru aceste contracte s-ar fi achitat doar 41.000 de lei.

Societatea DP Proiect a realizat un studiu de fezabilitate pentru asfaltarea străzilor în comuna Dumitra în valoare de 76.880 de lei. Aceeași societate a primit și un contract pentru ridicări topo pentru realizarea asfaltărilor în valoare de 14.880 de lei.

Una dintre societățile favorite ale Primăriei Dumitra rămâne Burduhos SRL, care a mai primit două contracte: amenajare strada Brasfalău în valoare de 27.124 de lei și execuție canal termic bloc ANL în valoare de 8.174 de lei.

O altă societate care realizează un studiu topo pentru un studiu de fezabilitate este AC H&S Eco Consult pentru 60.000 de lei. De altfel, oficialitățile nu au precizat pentru ce a fost efectuat acest studiu de fezabilitate. O altă licitație derulată de comuna Dumitra acordată aceleiași societăți a fost cea pentru extindere rețea de canalizare, dar și pentru un studiu de fezabilitate rețea canalizare în valoare de 67.704 lei.

Aceeași favorită, Burduhos SRL, a mai primit și contractul de amenajare incintă Sală Sport Dumitra în valoare de 60.000 de lei. Contractul pentru consultanță pentru documentație proiect a fost Tomagy International în valoare de 62.000 de lei plus TVA. Proiectul este intitulat “Parc Balnear Dumitra.”

Societatea Business Prodconsult SRL a mai primit un contract prin intermediul procedurii de atribuire directă pentru evaluare active corporale fixe. Valoarea contractului a fost de 15.400 de lei.

 

Pentru 60 de coșuri stradale oficialii Primăriei Dumitra au plătit 4.464 de lei către Soriolt SRL.

Societatea Burduhos SRL a mai primit două contracte pentru amenajare și împrejmuire teren sport în cadrul Școlii Generale Cepari, în valoare de 44.196 de lei și un nou contract intitulat împrejmuire bază sportivă Dumitra, valoarea acestei proceduri fiind de 20.757 de lei.

 

Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here