Câteva drumuri apărute peste noapte în rezervaţia naturală Parcul Munţii Rodnei au iscat un scandal tocmai la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud. Un lucru forate bizar îl constituie faptul că administraţia comunei Romuli, pe raza căreia se află un drum cu acte în regulă, este cercetată de IPJ Maramureş, care nu are nicio atribuţie pe raza judeţului nostru. Odată ce aceste informaţii au ajuns la urechile mai marilor judeţului, aceştia dau vina pe primarul comunei, Ioan Moniţa, nimeni nemaipunându-şi întrebarea care sunt motivele din cauza cărora IPJ Maramureş anchetează un caz pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud, mai ales că drumul cu pricina nu a depăşit limita de judeţ.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Maramureş a deschis o anchetă care vizează două drumuri forestiere construite fără avize în zona Parcului Naţional Munţii Rodnei, zonă în care nu sunt permise lucrări de niciun fel. Cazul a fost semnalat de un pădurar la începutul acestei luni, iar ancheta a fost demarată de poliţiştii din Maramureş. Unul dintre drumurile vizate de aceştia este chiar drumul construit de către administraţia comunei Romuli. Acest drum a fost însă construit prin finanţare Sapard, are toate actele şi avizele necesare, este pe teritoriul judeţului Bistriţa-Năsăud şi nu este construit în aria de protecţie a parcului.
 
În ciuda acestor aspecte, IPJ Maramureş susţine că drumul cu pricina s-a extins cu 600 de metri în aria de protecţie a parcului, deşi la faţa locului se poate vedea clar că drumul este lângă graniţa rezervaţiei naturale, neaducând niciun prejudiciu. În concluzie nu rămâne nimic ilegal sau de cercetat. Cu toate acestea, IPJ Maramureş a trimis săptămâna trecută dosarul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, printre suspecţi numărându-se funcţionarii Primăriei Romuli.

Se caută vinovaţi

Recent, în Parcul din Munţii Rodnei au fost descoperite două drumuri forestiere, care au fost construite ilegal, fără ca vreaun aviz să fi fost eliberat. Până la ora actuală nu se cunosc vinovaţii, însă se bănuieşte că acestea au fost realizate pentru a facilita braconajul caprelor negre din zonă. Un alt drum care a ridicat semne de întrebare pentru poliţiştii maramureşeni este cel realizat prin programul SAPARD de către administraţia comunei Romuli. Aceştia susţin că drumul a depăşit graniţa ariei protejate cu 600 de metri. Faptul că drumul realizat de administraţia locală Romuli începe chiar din mijlocul comunei, de pe DN 17 C, şi continuă până în apropierea rezervaţiei, i-a adus pe funcţionari chiar pe lista suspecţilor întocmită de IPJ Maramureş. La faţa locului se poate observa că drumul de 12,5 kilometri realizat de administraţia comunei Romului nu trece de graniţa dintre judeţul Bistriţa-Năsăud şi Maramureş, iar acesta nu trece de bariera care desparte pădurea de rezervaţia naţională Parcul Munţii Rodnei. Nimeni nu s-a obosit, însă, să întrebe care este motivul pentru care cei din cadrul IPJ Maramureş cercetează funcţionarii administraţiei Romului şi dacă cineva a fost la faţa locului să măsoare într-adevăr distanţa la care se află drumul realizat de aceştia şi limita rezervaţiei naturale.

Doina Jauca, directorul Parcului Naţional Munţii Rodnei, confirmă faptul că doar unul dintre drumurile forestiere ilegale a fost descoperit pe raza judeţului nostru. Mai mult decât atât, pădurarul care ar fi trebuit să asigure paza zonei protejate nu a sesizat aceste aspecte, fapt pentru care a fost sancţionat cu reţinerea a 20% din salariu pe o perioadă de trei luni. În plus, în aria protejată a Parcului Naţional Munţii Rodnei au fost de curând depistate cinci maşini de teren, care nu aveau dreptul să pătrundă în această zonă.
Conform unor date ale anchetei în desfăşurare s-a găsit un buldozer fără numere de înmatriculare, în apropierea cabanei unui cunoscut om de afaceri bistriţean, Pavel Sângeorzan, care administrează, acolo, un fond de vânătoare.

Acuzaţii peste acuzaţii

Săptămâna trecută cazul a fost dezbătut la Prefectura Maramureş în cadrul unei întâlniri la care au participat  comisarii de mediu din Maramureş, reprezentanţii Parcului Naţional Munţii Rodnei, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş şi prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, Ioan Szilagyi. În cadrul dezbaterii subprefectul judeţului Maramureş a cerut anchetatorilor să găsească cât mai repede posibil vinovaţii pentru una dintre cele mai grave încălcări ale legislaţiei în aria protejată a Parcului Naţional Munţii Rodnei. Comisarul şef al IPJ Maramureş, Ioan Isac, susţine că au realizat deja un cerc de suspecţi, printre care se regăsesc şi Primăria şi Consiliul Local Romuli. După întrevedere, prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, Ioan Szilagyi, l-a acuzat pe primarul comunei Romuli, Ioan Moniţa, că ar fi realizat un drum ilegal cu fonduri SAPARD şi că ar fi favorizat accesul unui buldozer cu ajutorul căruia s-au realizat şi celelalte două drumuri ilegale.

 
În schimb, primarul comunei Romuli susţine că drumul construit de el este este cât se poate de legal, iar de celelalte două drumuri a aflat din presă. Mai mult de atât, primarul Ioan Moniţa susţine că l-a invitat pe prefectul Szilagyi în repetate rânduri la faţa locului, încă de când drumul era în construcţie, însă acesta nu a onorat niciodată invitaţia. După mediatizarea cazului, pe fir au intrat şi comisarii Gărzii de Mediu Bistriţa-Năsăud, care susţin de asemenea că cei 600 de metri de drum sunt ilegal construiţi fapt pentru care după stabilirea vinovaţilor, aceştia riscă amenzi de până la 100.000 de lei.

Paza bună…inutilă

Încă din anul 2004, administraţia comunei Romuli plăteşte anual suma de 30.000 de lei, pentru asigurarea pazei pe o suprafaţă de aproape 400 de hectare de pădure în respectiva zonă. Primarul Ioan Moniţa susţine că deţine un titlu de proprietate pentru terenul respective, însă până la ora actuală nu s-a reuşit punerea în posesie. Primarul mai susţine că atunci când a cerut acest lucru, oamenii din Borşa, judeţul Maramureş, s-au revoltat ameninţând cu topoare şi furci pe reprezentanţii administraţiei Romuli. Organele de poliţie nu au luant nicio măsură, nici la insistenţele primarului Moniţa. Totul a rămas în coadă de peşte, însă Primăria Romuli este nevoită în continuare să plătescă paza acestui teren care de fapt nu este în posesia lor. Aşadar, în ciuda faptului că Rezervaţia Naţională Parcul Munţii Rodnei este păzită pe bani grei, oamenii responsabili nu îşi fac datoria, chiar sub ochii lor derulându-se ilegalităţi de zile mari.

Iulia Balazs

1 COMENTARIU

  1. Ce se întâmplă în Parcul Naţional Munţii Rodnei reprezintă un alt exemplu de cum îşi fac datoria cei care au responsabilitatea pazei şi nu numai ei. Dacă s-a ajuns până acolo să se construiască drumuri şi nimeni să nu sesizeze la momentul oportun, fiţi siguri că este vorba fie de „granzii” cu bani pentru care legea nu are nici o importanţă – probabil unii nu ştiu nici măcar ce este acela un Parc Naţional-, fie de oameni cu influenţă care nu au nici o lege …Sunt curios cum se vor descurca iţele, deşi se pare că cineva vrea să arunce pisica moartă în curtea vecinului…sau…de multe ori vinovatul strigă în gura mare…uite huţuuuu !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.