Anchetă într-un dosar de sclavie, instrumentat de procurorii DIICOT, după ce 6 persoane cu handicap au fost supuse la muncă forțată timp de mai bine de 3 ani, într-o gospodărie din Giurgiu. Cele 6 persoane nu primit un ban pentru munca prestată și au fost ținute în condiții greu de imaginat.  

Procurorii arată că, începând cu  anul 2021 și până la data de 06.02.2024, două persoane din Giurgiu, membre ale aceleiași familii, au recrutat și adăpostit într-o anexă improvizată a  locuinței lor, șase persoane pe care le-au exploatat prin supunerea la muncă fizică și  ținerea în stare de sclavie profitând de imposibilitatea acestora de a se apăra  sau de a-și exprima voința  cauzată de afecțiunile fizice și psihice grave de care sufereau precum și de lipsa mijloacelor de subzistență.

„Din materialul probator administrat a rezultat că suspecții au reținut documentele persoanelor vătămate pentru a le împiedica să plece și le-au obligat să presteze diferite activități în gospodărie fără a fi remunerate și fără a li se asigura hrana zilnică necesară , un adăpost corespunzător și condiții minime de igienă.  

Astăzi, în urma percheziției domiciliare efectuate la locuința suspecților, două dintre persoanele vătămate au fost găsite adăpostite  în condiții precare de igienă și având  probleme evidente de sănătate, de natură fizică și psihică.

De asemenea,  au fost descoperite și ridicate înscrisuri de interes pentru cauză (inclusiv acte de identitate ale altor persoane vătămate), precum și alte mijloace de probă”, arată procurorii DIICOT într-un comunicat.

Audierile se desfășoară la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală.

Activitățile judiciare au fost realizate cu sprijinul polițiștilor I.P.J. Giurgiu, precum și al jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor din cadrul Poliției Române.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.