Peste 150 de persoane, în mare parte clujeni, au depus plângeri penale împotriva Ana Deac, o femeie acuzată de înșelăciune. Ea a deschis mai multe societăți comerciale prin intermediul cărora percepea o taxă de procesare, plătită de cei care își căutau locuri de muncă în străinătate. După ce banii erau virați, clienții lui Deac erau lăsați de izbeliște.

Peste 150 de persoane au depus plângeri penale împotriva Ancăi Deac care, prin intermediul unor firme, îi înșela pe cei care căutau locuri de muncă în străinătate. Până acum dosarul a fost în cameră preliminară, dar judecătorul a constatat legalitatea rechizitoriului și a trimis-o pe Deac în judecată.

”(…) respinge cererile şi excepţiile formulate de inculpata Bodea Deac Ana Adela prin avocat privind legalitatea administrării probelor, legalitatea efectuării actelor de urmărire penală şi legalitatea sesizării instanţei, privind dosarul penal nr. 7888/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca. În temeiul art. 346 alin. 2 C.proc.pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 7888/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca din 07.12.2018, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, în cauza privind pe inculpata Bodea Deac Ana Adela, trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată (…). Dispune începerea judecăţii faţă de inculpata Bodea Deac Ana Adela. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”, arată soluția pe scurt a instanței.

Firmele folosite de Anca Deac erau Intact Secretary SRL, Work Sure SRL cu sediul pe strada Regele Ferdinand nr 6, dar și o platformă online intitulată muncescineuropa.ro. În speranța că își pot găsi un loc de muncă în Europa, oamenii plăteau un comision de 600 de lei. Potrivit surselor judiciare, chiar și în timpul anchetei, Deac își continua nestingherită activitatea.

Prinde orbul, scoate-i ochii!

Anca Deac era și administratorul firmelor SC Colosseumul Muncii Externe SRL, cu sediul în Arad, dar care avea un punct de lucru pe strada Moților în Cluj Napoca, SC QUALIFIZIERTE MITARBEITER VERMITTLUNG SRL sau SC QMV SA Cluj cu sediul tot pe strada Moților nr 35-37. Împotriva ei există mai multe plângeri depuse la ITM și la poliție.

Potrivit unor surse judiciare, modul în care este construită situează această schemă la limita legii. ”Cei care se fac vinovați de acest gen de înșelătorii sunt greu de dovedit pentru că funcționează la limita legii. Modul de operare se înscrie într-un cadru legal. Ei înființează o societate, o înregistrează la Registrul Comerțului și o acreditează conform legii nr.156/2000. Închiriază spații în mai multe locații din țară, fac un contract profesionist cu ajutor juridic de specialitate în care întroduc diverse clauze cum ar fi că nu ai voie să le vorbești ireverențios, să le faci reclamă proastă în mass media, că nu sunt obligați să te anunțe dacă le lipsește ceva de la dosar, au o perioadă lungă de mediere de opt luni sau mai mult. În perioada de derulare a contractului de mediere, practic, nu ai cum să verifici nimic din activitatea lor. Dacă cei care au apelat la aceste servicii se plictisesc de atâta așteptare, conform contractului  primesc între 15 și 20% din suma depusă cu condiția să se deplaseze la sediul lor,  așa că practic nu scoți banii de drum. Firma rămâne perfect legal cu aproximativ 100 euro/persoană”, arată sursa citată.

Cercetaţi pentru înşelăciune

Potrivit listafirme.ro, SC Vision Secretary SRL a fost fondată de către sătmăreanca Bodea Deac Ana Adela şi arădeanca Alexandra Roxana Ardelean. Firma înfiinţată în aprilie 2017 are sediul pe strada George Bariţiu nr. 22, parter, apartamentul 2 şi se ocupă cu ”activităţi de fotocopiere, de pregătire a documentelor şi alte activităţi specializate de secretariat”.

O altă societate implicată în această ”suveică” este Londoneye Human Ressources SRL, fondată de Anca Deac împreună cu clujeanul Daniel Goja, administrator fiind Andrei Vasile Ailenei din Cluj-Napoca. Firma înfiinţată în martie 2017 se ocupă de ”activităţi ale agenţiilor de plasare a forţei de muncă”.

În 2015, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj a deschis dosare penale pe numele societăţilor administrate de Daniel Goja şi Vasile Georgiu care au fost acuzaţi de clienţi de înşelăciune. Cele două societăţi care funcţionau în Galeriile Ferdinand şi promiteau locuri de muncă în străinătate sunt SC Mainstream Identity Management şi SC Blue Dream Consulting.

Nu e prima dată când Anca Deac colaborează cu Daniel Goja şi Vasile Andrei Ailenei. ”Aceştia şi-au început ”afacerile” în urmă cu câțiva ani de zile şi s-au ascuns mereu în spatele unor contracte foarte bine puse la punct şi probabil au înşelat sute sau chiar mii de oameni cu promisiunea unui loc de muncă în străinătate, însă se pare că autorităţile nu au reuşit să oprească această metodă ingenioasă de a stoarce oamenii simpli de bani”, spune sursa judiciară.

Polițiștii au ridicat 4.000 de contracte la percheziție

Potrivit comunicatului IPJ Cluj, ”poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, cu sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au efectuat 3 descinderi la sediul unor societăţi comerciale din municipiul Cluj-Napoca, care au încheiat contracte de intermediere pentru muncă în străinătate pentru mai multe persoane.

Prin punerea în executarea mandatului de percheziţie, la sediul celor trei societăţi au fost descoperite şi ridicate circa 4.000 de contracte de mediere şi de secretariat şi alte înscrisuri care servesc ca probe în dosar, precum şi calculatoare şi medii de stocare ce conţin date de interes.

Cu ocazia cercetărilor efectuate a rezultat că, prin publicarea de anunţuri cu locuri de muncă disponibile în Germania şi Austria, persoanelor vătămate le era prezentată ca adevărată împrejurarea mincinoasă că, dacă vor achita în contul celor trei firme sume cuprinse între 550 de lei şi 700 de lei, vor pleca la muncă în cel mai scurt timp.

Profitând de dorinţa persoanelor vătămate de a pleca la muncă cât mai curând, precum şi de faptul că majoritatea din acestea nu citeau condiţiile contractelor de mediere  şi de secretariat încheiate cu cele trei societăţi, administratorul  de fapt al celor trei firme, menţinea în eroare clienţii că vor pleca la muncă, până la expirarea perioadei precizate în contratele de mediere, după care firmele erau radiate pentru a li se pierde urma.

În baza probatoriului administrat, procurorul a dispus efectuarea în continuare a urmării penale faţă de o femeie de 43 ani, din comuna Păuleşti, judeţul Satu Mare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal.

Valoarea prejudiciului stabilit până în prezent se ridică la suma de aproximativ 85.000 lei, reprezentând sumele plătite de persoanele care au apelat la serviciile oferite de societăţile comerciale”, transmite IPJ Cluj.

Lista firmelor din ”suveica” lui Deac

Sunt atât de multe firme înfiinţate şi apoi radiate, încât e greu să le ţii şirul. Vă enumerăm câteva dintre ele: SC Ofiice Work Consulting SRL (fostă SC Office Work Management SRL şi fostă SC Mainstream Identity Management SRL), Job Peofessional Consulting SRL, SC Qmv SRL, SC Excelent Profesional Consulting SRL, SC Intent Office SRL, SC Quality Professional Advice SRL, SC Colosseumul Muncii Externe SRL, SC Job Select SRL, SC Dreamjob Recruiting Company SRL, SC Work Sure SRL, SC Qalifizierte Mitarbeiter Vermittlung SRL, SC Blue Dream Consulting SRL, SC Intact Secretary SRL. Cele mai recente sunt SC Londoneye Human Ressources SRL şi Vision Secretary SRL.

1 COMENTARIU

  1. Stati linistiti si nu va impacientati, pentru ca ABSOLUT TOTI PARTICULARII … ASA FAC … SI VA ” TZEPUIESC” DE VA MERG FULGII … pe toti !
    „Salariul minim pe economie ” a fost facut de PSD-isti, pentru ca absolut nimeni sa nu mai poata fi platit cu mai putin de atat … dar toti acesti ” privati ” … au inteles numai cum le convine lor, adica … de la acea data incoace… TOATA LUMEA SA PRIMEASCA DOAR MINIMUL PE ECONOMIE … si inca mai tztzaie si mai vocifereaza ca si asa-i prea MULT !
    Acesti ” Stapani astia de sclavi ” … ar dori ca toata lumea sa merga si sa munceasca ( ca „sclavii ” )… gratis pentru ei… acolo… poate pentru o ” masa calda la amiaza ” …
    Oleeee…. Oleeee…. Ceausescu NU MAI EEEE…. ! No acuma MUCLESS… ! Asta ati vrut la ” Palitura de stat” „… no asta aveti amu !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.