Amenzi în cuantum de 9.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei au fost aplicate de polițiști din Bistrița-Năsăud, în acest sfârșit de săptămână. Mai bine de jumătate din total a fost „încasată” de un tânăr din Sânmihaiu de Câmpie.

Astfel, în după-masa de vineri, 12 noiembrie, în urma verificărilor efectuate la persoane față de care a fost dispusă măsura carantinei la domiciliu, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au constatat faptul că un tânăr de 18 ani, din Sânmihaiu de Câmpie nu respectă măsurile impuse. Acesta nu a fost găsit la adresa declarată pentru carantină, fiind întors recent din Germania. Tânărul a fost depistat ulterior și sancționat contravențional pentru nerespectarea Legii 55/2020, cuantumul sancțiunii fiind de 2.000 de lei.

Două zile mai târziu, în seara de 14 noiembrie, aceeași persoană nu a fost găsită la domiciliu, fiind depistată pe raza localității Chiraleș. Pentru că a încălcat măsura carantinei, polițiștii au aplicat o nouă sancțiune contravențională, în cuantum de 3.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor art.65 lit.i) din Legea 55/2020.

În ambele cazuri, polițiștii au înștiințat Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției (CJCCI) Bistrița-Năsăud cu privire la cele constatate.

Tot vineri, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au sancționat contravențional un bărbat de 35 de ani din Teaca, cuantumul sancțiunii fiind de 2.000 de lei.

Bărbatul fusese verificat de polițiști cu privire la respectarea măsurii carantinei, fiind constatat faptul că nu se află la domiciliu. 

În aceeași zi, în urma verificărilor efectuate la persoane față de care a fost dispusă măsura carantinei, polițiștii au constatat faptul că un tânăr de 22 de ani din județul Cluj nu respectă măsurile impuse, fiind sancționat contravențional. Acesta fusese plasat în carantină în localitatea Bața, până la data de 13 noiembrie 2021.

Pentru nerespectarea măsurilor impuse, a fost sancționat conform Legii 55/2020, cu amendă de 1.000 de lei.

De asemenea, duminică, în urma activităților de verificare privind respectarea măsurilor de carantină/izolare, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au constatat faptul că un tânăr de 25 de ani, din Răcăteșu, nu respectă măsurile impuse.

Cel în cauză nu a fost găsit la domiciliul declarat, fiind plecat la muncă, la o stână. Față de acesta a fost dispusă măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 1.000 de lei, conform art. 65 lit. i) din L55/2020.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.