În ultimele 24 de ore, polițiștii, împreună cu reprezentanți ai celorlalte autorități cu atribuții în domeniu au continuat acțiunile pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19. La nivel județean, 129 de polițiștii, alături de polițiști locali, jandarmi, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și de la Protecția Consumatorului au continuat verificările pentru respectarea măsurilor de protecție impuse prin Legea 55/2020. Totodată, 59 de reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniul prevenirii și limitării răspândirii virusului Sars-Cov-2 au acționat, în sistem integrat, în cadrul unui număr de 12 acțiuni punctuale organizate în tot județul.

Au fost verificate 1.119 persoane aflate în izolare, carantină sau depistate în cadrul acțiunilor. Totodată, reprezentanţii agenților economici au fost instruiți cu privire la respectarea obligațiilor impuse, precum și a normelor destinate prevenirii răspândirii noului tip de coronavirus și în special cu privire la dezinfecția frecventă a suprafețelor expuse și a instituirii unor măsuri pentru evitarea aglomerării de persoane în spațiile comerciale fiind verificate 78 de societăți comerciale.

De asemenea, au fost oprite pentru control 117 autovehicule, iar conducătorilor auto li s-au reamintit principalele restricții și obligații prevăzute de Legea 55/2020, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Pentru neregulile constatate în ultimele 24 ore, polițiștii din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud, împreună cu cei de la Poliția Locală au aplicat 128 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 36.000 de lei. Din totalul acestora, 83 de sancțiuni, în valoarea de 5.000 de lei au fost aplicate pentru nepurtarea măștii sanitare de protecție, 44 de sancțiuni, în valoare de 30.000 lei pentru nerespectarea interdicției privind deplasarea/libera circulație în intervalul orar 23:00-05:00 și o sancțiune în valoare de 1000 de lei pentru nerespectarea măsurilor privind cartantina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.