Încă patru bistrițeni au fost depistați pozitiv cu CoVid-19, iar alte patru s-au vindecat, în ultimele 24 de ore. Printre cei depistați pozitiv se numără un angajat al Primăriei Feldru, dar și un angajat al Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud. La nivel național, în același interval, au fost înregistrate alte 226 de noi cazuri de îmbolnăvire, alte 194 s-au vindecat, iar 20 au decedat.
Potrivit datelor transmise de Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud, situația epidemiologică la nivelul județului , astăzi, 11.05.2020, este următoarea:
• 299 persoane în carantină instituționalizată;
• 353 persoane în izolare la domiciliu;
• 266 cazuri confirmate de CoVid-19 (+4);
• 20 decese
• 156 persoane vindecate (+4).
Precizare:
• Trei persoane dintre cele confirmate cu Coronavirus la nivel de județ sunt polițiști locali. Una dintre acestea a fost declarată vindecată.
• Patru persoane sunt polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție. Două dintre acestea au fost declarate vindecate.
• Două persoane dintre cele confirmate cu Coronavirus sunt din cadrul Secției de Pompieri Năsăud. Una dintre acestea a fost declarată vindecată.
• O persoană dintre cele confirmate cu Coronavirus este din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean.
• 10 angajați ai ITM Bistrița-Năsăud au fost confirmați pozitiv la testarea cu Coronavirus . Toți cei 10 au fost declarați vindecați.
• Până în prezent, 19 cadre medicale (șapte medici, 12 asistenți) și șapte persoane parte din personalul auxiliar (infirmiere) au fost confirmate cu Coronavirus. Dintre acestea 19 au fost declarate vindecate.
• O persoană bolnavă de CoVid-19 face parte din personalul Primăriei Năsăud.
• O persoană bolnavă de CoVid-19 face parte din personalul Primăriei Feldru.
• O persoană bolnavă de CoVid-19 face parte din personalul Administrației Finanțelor Publice.
Potrivit Grupului de Comunicare STrategică, până astăzi, 11 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 15.588 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 7.245 au fost declarate vindecate și externate.
Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:
Nr. crt. | Județ | Număr de cazuri confirmate |
1. | Alba | 235 |
2. | Arad | 679 |
3. | Argeș | 179 |
4. | Bacău | 384 |
5. | Bihor | 485 |
6. | Bistrița-Năsăud | 266 |
7. | Botoșani | 593 |
8. | Brașov | 577 |
9. | Brăila | 19 |
10. | Buzău | 66 |
11. | Caraș-Severin | 109 |
12. | Călărași | 63 |
13. | Cluj | 514 |
14. | Constanța | 251 |
15. | Covasna | 221 |
16. | Dâmbovița | 148 |
17. | Dolj | 145 |
18. | Galați | 514 |
19. | Giurgiu | 201 |
20. | Gorj | 78 |
21. | Harghita | 24 |
22. | Hunedoara | 565 |
23. | Ialomița | 289 |
24. | Iași | 311 |
25. | Ilfov | 375 |
26. | Maramureș | 71 |
27. | Mehedinți | 82 |
28. | Mureș | 602 |
29. | Neamț | 760 |
30. | Olt | 53 |
31. | Prahova | 76 |
32. | Satu Mare | 54 |
33. | Sălaj | 50 |
34. | Sibiu | 416 |
35. | Suceava | 3.272 |
36. | Teleorman | 101 |
37. | Timiș | 472 |
38. | Tulcea | 88 |
39. | Vaslui | 133 |
40. | Vâlcea | 26 |
41. | Vrancea | 462 |
42. | Mun. București | 1.519 |
43. | – | 60 |
TOTAL | 15.588 |
Totodată, până acum, 972 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș și Olt, au decedat.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 226 de noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 255 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 14.745 de persoane. Alte 19.059 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 262.219 de teste.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 412 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 815 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 559 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.290 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 199 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.
Facem precizarea că până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale privind declararea neconstituționalității unor prevederi ale O.U.G. nr. 34 din 26 martie 2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, se aplică norma juridică în vigoare.