Peste 30 de metri cubi de material lemnos fără documente legale, în valoare de peste 3.500 de lei, au fost confiscați, marți, de polițiștii și silvicultorii din Bistrița-Năsăud, după ce au verificat două depozite de profil și 8 transporturi de astfel de marfă. Totodată, cele două depozite au fost amendate.

Având în vedere necesitatea prevenirii și combaterii delictelor silvice în județul Bistrița-Năsăud, Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu cei ai secțiilor de poliție rurală și în colaborare cu specialiști ai Gărzii Forestiere Bistrița și silvicultori din cadrul ocoalelor silvice au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice în județul Bistrița-Năsăud, transmit polițiștii bistrițeni

În acest context, marți, 7 septembrie, s-a acționat pe raza comunelor de pe Valea Țibleșului și Valea Someșului, pentru combaterea activităților ilicite în domeniile economice specifice exploatării, prelucrării și comercializării materialului lemnos, fiind controlate două depozite și 8 transporturi de material lemnos.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate două sancțiuni contravenționale în valoarea de 12.000 lei, conform Legii 171/2010 și s-a dispus confiscarea a 31 de metri cubi de material lemnos, în valoare de 3.503 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.