Plata în termen a alocațiilor, indemnizațiilor pentru persoanele cu handicap și altor beneficii similare este incertă din cauza blocajului extins generat de greva generală a angajaților din instituțiile subordonate Ministerului Muncii.

Federația Sindicatelor din Ministerul Muncii nu a furnizat informații cu privire la procentul de angajați afectați din instituțiile subordonate Ministerului Muncii, care includ Agențiile pentru Ocuparea Forței de Muncă și Inspectoratele Teritoriale de Muncă. De asemenea, nu a fost precizat dacă unele activități ale acestor instituții vor continua să funcționeze în ciuda grevei.

„Ne cerem scuze pentru orice disconfort generat beneficiarilor noştri şi îi apreciem pentru înţelegerea de care au dat şi dau dovadă în aceste momente”, au transmis, în schimb, sindicaliştii.

La Buzău, angajaţii Casei Judeţene de Pensii au ameninţat cu blocarea recalculării pensiilor în situaţia în care Guvernul nu va elimina inechităţile salariale din sistemul bugetar, potrivit liderului de sindicat Cezar Ioniţă.

Şi la Iaşi, angajaţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă au intrat în grevă generală.

Pe de altă parte, conducerea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad a anunţat că va lucra în locul unora dintre angajaţii aflaţi în grevă, pentru a prelua de la oameni diverse acte sau dosare, care vor fi soluţionate la încheierea conflictului de muncă, potrivit Radio România Actualități.

Și angajații DSP continuă protestele și încep să blocheze activitatea. Spre exemplu, DSP Mureș nu va mai elibera rețete galbene pentru bolnavii de cancer.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.