Astăzi am avut treaba la Vatra Dornei. Pe drum, m-am bucurat din plin de verdele pădurii şi al pajiştilor de munte. Călătorind încolo şi încoace, trecând prin nenumărate sa te si oraşe, sutele de bannere întinse peste şosea, multicolore si vesele creează impresia unei campanii electorale mult mai vii decât pare aceasta de pe canapeaua de acasă.
Pe la 15.30 aterizez în parcarea celui mai mare angajator din judeţ, unde trebuia să mă întâlnesc cu cineva, în grabă mare, înainte s-ajung la copiii care, lăsaţi singuri de dimineaţă, aveau casa la dispoziţie pentru diverse experimente ştiinţifice. De urcat dealul, a fost aproape imposibil. Circulaţie pe un fir, maşini mari şi mici cu pietoni alandala printre ele, lucrări abandonate. În parcare vreo 50 de autobuze pregătite să pornească spre toate colţurile judeţului. N-avea niciun rost să pornesc înapoi pe acelaşi drum aşa că, încerc varianta prin Subcetate. Reuşesc cumva să ajung, prin curtea unei întreprinderi deschisă de un patron binevoitor pentru traficul în regim de avarie. Norocul însă mi s-a terminat aici.
Nu trec bine de cel mai proaspăt măr din oraş şi, în dreptul Vămii, descopăr că circulaţia e blocată definitiv. Între 15.30 si 16 o echipă hotărâtă formată din trei cretini, cu un buldo-excavator şi cu voie de la primărie, au blocat in totalitate strada spre bucuria zecilor de conducători auto care îşi căutau scăparea spre oraş, obligaţia cum să întoarcă. Niciun semn de circulaţie, niciun poliţist, nimic. Am luat în piept, din nou, centura cu cele50 de autobuze care picurau anevoie de pe deal, ca serul fiziologic în perfuzia unui muribund. De la capela pana în piaţa Decebal maşinile se întindeau cuminţi, înşir neîntrerupt, pe ambele sensuri, bară la bară, măcinând nevăzut şi degeaba combustibil, timp, nervi, viaţă.
Am îndreptat ungând bun către cei care din înălţimea bannerelor îmi zâmbeau în continuare, mândri sau demni că sunt români-baştani sau, scrutau orizontul casă-mi bage Europa lor în casă. Un gând către cei care, pentru mine şi pentru toţi concitadinii mei blocaţi în trafic, au organizat aşa de bine şi cu folos tocarea zecilor de milioane de euroi. M-am gândit că iată, se împlinesc şapte ani de când avem drept de decizie în Europa. M-am gândit că, cu bune şi cu rele, democraţia funcţionează şi că duminică în grădina noastră carpatică o să măsurăm în voturi, nu înălţimea ambiţiilor lor ci dimensiunea împlinirilor noastre pe drumul pe care am apucat-o cu entuziasm, optimism şi speranţă acum şapte ani.
Poate că de vină e drumul,şi coada, şi frustrarea de astăzi dar, dacă ar fi să apreciez din perspectiva cetăţeanului care e dimensiunea realizărilor europene aici, în fundul grădinii noastre, aş zice că până acum, ele pot fi uşor acoperite cu o frunză. Şi nu m-aş mira deloc ca votul din week-end să indice exact acest lucru.
Alexandru Marian Toniuc
