Recent, Institutul de Politici Publice a dat publicităţii un raport de monitorizare a activităţii consilierilor locali din diferite localităţi din ţară, printre care şi cea a aleşilor locali bistriţeni.

Activitate a fost demarată chiar de la începutul acestui an de către IPP, din dorinţa de a încuraja cetăţenii, respectiv ONG-urile, să îşi îndrepte mai mult atenţia către consilierii locali, cu atât mai mult cu cât activitatea deliberativului local este foarte importantă pentru viitorul comunităţilor locale. Scopul principal este acela de a încuraja transparenţa activităţii aleşilor locali, şi formarea unei administraţii eficiente.

Prezenţă bună la şedinţe

Din raportul IPP reiese că majoritatea membrilor Consiliului Municipal Bistriţa au participat până acum la cinci şedinţe – trei ordinare şi două extraordinare. Cele mai puţine participări le-a avut Vasile Moldovan (PD-L), dar din motive obiective, deoarece acesta a demisionat din forul legislativ local şi a fost înlocuit de Eugen Curteanu-Diacones. Cu excepţia celor doi nominalizaţi, 11 din cei 21 de consilieri au participat la cinci şedinţe de consiliu local, iar restul la câte patru.
În perioada monitorizată au fost adoptate 73 de proiecte de hotărâri, dintre care doar două au fost iniţiate de doi consilieri PD-L – Gheorghe Tuţă şi Alin Seserman. Tuţă a a iniţiat proiectul de hotărâre privind aprobarea unor măsuri în vederea reabilitării terenurilor de sport aflate în proprietatea Consiliului Local Bistriţa, respectiv a amenajării acestora cu gazon artificial şi iluminat nocturn, prooiect care însă a fost respins în urma dezbaterilor în consiliu. Seserman a iniţiat proiectul de hotărâre privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local în Consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ din municipiul Bistriţa. Restul proiectelor de hotărâre aduse pe masa de lucru a consiliului local au aparţinut primarului municipiului.

În ceea ce priveşte declaraţiile de avere ale aleşilor bistriţeni, toţi sunt în regulă, niciunul dintre aceştia nu au încălcat legea şi au avut grijă ca documentele să fie depuse în termenul legal.

Atenţie la cheltuirea banului public

În raportul IPP este evidenţiată şi cheltuirea banului public, fiind solicitate autorităţilor locale cuprinse în eşantionul proiectului şi date despre deplasările externe ale consilierilor dar şi despre acoperirea de către primărie a abonamentului pentru telefonul mobil al consilierilor.
La acest punct, Primăria municipiului Bistriţa a informat IPP că, au existat trei deplasări externe ale consilierilor locali, dar nu s-a comunicat scopul acestora. Astfel, Viorica Calo (PNL) şi Marius Paşca (PSD) au fost în Germania, Florin Găurean (PNL) şi Ovidiu Frenţ (PSD) în Italia, George Avram (PSD) şi Gavrilă Ţărmure (PNL) în Polonia. Cu privire la deplasările efectuate de consilierii locali, IPP recomandă autorităţii locale bistriţene ca, la întoarcerea în ţară, fiecare participant să întocmească un raport care să conţină cele mai importante concluzii extrase în urma deplasării şi maniera în care vor fi concret folosite în următoarea perioadă în activitatea de consiliu.
În ceea ce privesc cheltuielile cu abonamentul de telefonie mobilă, municipalitatea a informat că astfel de cheltuieli nu sunt asigurate pentru consilierii locali, cu excepţia celor efectuate de cei doi viceprimari George Avram (PSD) şi Florin Găurean (PNL).

Pagina de internet, bună

IPP a monitorizat şi în ce măsură minime informaţii despre consilierii aleşi – nume, apartenenţă politică, CV, eventual fotografii – sunt disponibile pe site-ul oficial al Primăriei Bistriţa. Pe site-ul oficial al Primăriei Municipiului Bistriţa – www.primariabistrita.ro – spre deosebire de alte primării din ţară, sunt afişate o serie de informaţii despre consilierii locali: nume consilieri, apartenenţa politică, fotografii ale acestora şi chiar date privitoare la data naşterii sau domiciliul. În ceea ce priveşte CV-urile consilierilor, autoritatea locală a precizat că nu le deţine însă „urmează să fie postate (pe site) în viitorul apropiat”.

De asemenea, IPP este de părere că primăriile trebuie să acorde prioritate activităţii consiliului, şi în aceeaşi măsură şi celei desfăşurate de primar şi aparatul tehnic. De aceea se recomandă datelor despre consilieri şi actualizarea lor periodică pentru informarea cetăţenilor. În secţiunile destinate consilierilor, IPP recomandă şi afişarea altor informaţii pe care fie doresc să le comunice alegătorilor, fie le afişează din obligaţie legală, cum este cazul raportului anual de activitate. Obligativitatea redactării acestui raport anual de activitate este direct legată de necesitatea aducerii lui la cunoştinţa cetăţenilor ce i-au desemnat în forul local.
Deşi Internetul nu este singurul canal de comunicare, acesta este un vehicul din ce în ce mai folosit, iar afişarea informaţiilor privind activitatea consiliului local nu pun o presiune asupra bugetului. Astfel, s-a urmărit cât de accesibile sunt, pe site-ul oficial al primăriei, documente precum: ordinea de zi a şedinţei de consiliu, procesul verbal al şedinţei, proiectele de hotărâre supuse dezbaterii publice, şi nu în ultimul rând, hotărârile consiliului local. În cazul paginii de internet aPrimăriei Bistriţa, s-a constatat că aceasta cuprinde în mare parte informaţii complete şi utile.
Informaţii de tipul anunţuri privind data şedinţelor de consiliu – incluzând şi ordinea de zi – procesele verbale dar şi minutele şedinţelor de consiliu, hotărârile de consiliu, dar şi proiectele de hotărâre supuse dezbaterii publice sunt disponibile celor interesaţi, care au astfel posibilitatea de a trimite comentarii sau sugestii pe marginea acestora putând, solicita o dezbatere publică referitoare la unul dintre acestea.

Liana Mureşan

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.