Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat, luni, că a primit sesizări din partea unor contribuabili, care reclamă că au fost sunați, de pe numărul de call center al instituției, de persoane care se recomandă a fi inspectori de la Antifraudă, care le solicită date personale sau detalii despre credite.

„ANAF a primit sesizări din partea unor contribuabili în care afirmă că sunt sunați de pe numărul 031.403.91.60 (Call Center ANAF) de apelanții care se recomandă ca fiind de la Antifraudă și solicită contribuabililor date personale, detalii despre credite etc, a transmis ANAF.

Atenție!

Funcționarii Direcției Generale Antifraudă Fiscală nu interacționează cu agenții economici/persoanele fizice prin intermediul Call Center-ului instituției.

Contribuabilii apelează Call Center-ul ANAF, iar funcționarii de la asistență contribuabili oferă doar informații generale în domeniul fiscal și IT. Situațiile când agenții Call Center apelează contribuabilii se întâmplă punctual, doar ca urmare a apelării inițiale a contribuabilului și pentru a i se oferi completări la cererea de asistență. Dar aceste situații sunt foarte rare.

De asemenea, agenții Call Center nu oferă și, mai ales, nu solicită date personale: conturi bancare, CNP, sume, plăți, credite, recuperare sume sau alte informații supuse secretului fiscal”, a anunțat ANAF pe pagina oficială de Facebook. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.