Până la ora 17.00, polițiștii din Bistrița-Năsăud au înregistrate 15 sesizări referitoare la posibile contravenții sau infracțiuni electorale, fiind aplicate 9 sancțiuni contravenționale. De asemenea a fost întocmit un dosar penal unui candidat din comuna Rodna care ar fi oferit bani unui cetățean pentru a vota cu un anumit candidat. 

Potrivit informațiilor transmise de purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud, Crina Sîrb, de la începutul procesului de votare nu s-au produs evenimente de o gravitate deosebită în planul ordinii publice.

„La nivelul județului Bistrița-Năsăud s-au primit, până la ora 17.00, 15 sesizări referitoare la posibile contravenții sau infracțiuni electorale, iar cu privire la 6 dintre acestea, se efectuează în continuare verificări.

În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, 3 dintre acestea fiind amenzi în valoare totală de 1.800 de lei pentru nerespectarea Legii 115/2015 privind alegerea autorităților administrației publice locale.

A fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor – în localitatea Rodna a fost sesizat faptul că unul dintre candidați ar fi oferit o sumă de bani unui cetățean pentru a-l determina să voteze cu un anumit candidat”, a declarat Crina Sîrb.

Având în vedere amploarea activităților organizate pe parcursul procesului electoral, inclusiv în contextul pandemiei COVID – 19, dispozitivul de ordine și siguranță publică a fost suplimentat cu efective, pentru a asigura îndeplinirea misiunilor în cele mai bune condiții. 

În Bistrița-Năsăud, în perioada 26-27 septembrie, 626 de efective, dintre care 271 de poliţişti, 166 de jandarmi, 172 de reprezentanţi I.S.U. și 17 de la alte structuri sunt implicați în activități de pază şi protecţia a celor 313 secţii de votare ce s-au constituit pe raza judeţului.

Astăzi, 27 septembrie, 120 de poliţişti asigura măsuri de ordine şi linişte publică, pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.

Pentru intervenţia efectivă la eventuale incidente, poliţiştii angrenați în paza şi protecţia secţiei de votare sunt sprijiniţi, la solicitare, de patrulele de poliţie aflate în dispozitivul curent de intervenţie, care îşi desfăşoară activitatea în zonă.

Pentru combaterea oricăror fapte antisociale, sunt asigurate rezerve de polițiști și echipe operative, pregătite să intervină. Astfel, 46 de polițiști sunt constituiți în echipe operative, inclusiv luptători pentru acțiuni speciale și echipe operative de specialiști.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.