La data de 26 septembrie, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud organizează, Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi.

La eveniment sunt invitaţi să participe toţi absolvenţii de învăţământ, de orice nivel, care doresc să se încadreze pe locurile de muncă vacante disponibile în județ, potrivit unui comunicat, remis redacției.

Angajatorii care deţin locuri de muncă disponibile pentru absolvenţii instituţiilor de învăţământ se pot adresa instituției deoarece, potrivit prevederilor Legii 76/2002, aceștia beneficiază de subvenţii la încadrarea în muncă pe durată nedeterminată a acestor persoane.

De asemenea, absolvenţii care se angajează cu normă întreagă în perioada în care sunt înregistraţi la AJOFM Bistriţa – Năsăud, pot beneficia de prime de încadrare.

Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi va începe de la  ora 10 la Colegiul Tehnic “Grigore Moisil” din Bistriţa, str. Rodnei, nr.23.

Evenimentul va fi organizat în colaborare cu Camera de Comerţ si Industrie Bistriţa – Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.