În 2022, Primăria Cluj-Napoca semna un contract generos, în valoare de 2 milioane de euro, cu una dintre firmele controlate de familia Videanu. De acești bani s-a cumpărat o parte din piatra cu care edilul Emil Boc i-a scăpat pe clujeni de noroaiele în care înotau. Acum, familia Videanu își deschide o fabrică în care se vor produce materiale de construcții. Cu siguranță, o parte din banii plătiți de clujeni s-au îndreptat către această investiție. Este de notorietate relație de prietenie dintre primarul Boc și fostul primar Adriean Videanu.
Din suveica de afaceri a familiei Videanu va apărea o nouă afacere, o fabrică de materiale de construcții care se va edifica pe platforma Marmosim.
Compania Adam Stone SA este cea mai profitabilă afacere a familiei Videanu. A declarat o cifră de afaceri de 52,4 milioane lei, un profit de 13,5 milioane lei și… 8 angajați. Acțiunile sunt deținute, în proporție de 99%, de Miorița Videanu, soția fostului primar al Municipiului București. Restul îi aparține în acte lui Tinca Bălțatu, o cvasi-necunoscută femeie de afaceri în vârstă de 79 de ani. De altfel, în actele de la Registrul Comerțului ea este trecută și ca principalul beneficiar al firmei. Octogenara mai este parteneră de afaceri și cu fiica lui Adriean Videanu, Alexandra, cunoscută drept ”prințesa lui tati”.
De altfel, pentru a risipi orice îndoială vizavi de faptul că firma aparține familiei Videanu, SC Adam Stone are sediul social la aceeași adresă cu fosta Titan Mar, afacerea pentru care familia Videanu a devenit cunoscută în virtutea contractelor primite pe bani publici. Acum, Titan Mar are denumirea de Theda Mar SA. Potrivit Registrului comerțului, între cele două firme există și mai multe contracte de vânzare cumpărare prin care o serie de terenuri care aparțineau Theda Mar (Titan Mar) au trecut în patrimoniul Adam Stone SA.
În luna martie, potrivit ordinii de zi a societății Marmosim, o altă afacere a familiei Videanu, SC Adam Stone SA va închiria o platformă din cadrul Marmosim.
”Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor, avand ca ordine de zi: 1. Aprobarea închirierii către ADAM STONE – S.A., CUI RO32988399, a suprafeței de 18.092 mp, de teren intravilan, din suprafața totală de 51.013 mp teren intravilan, înscris în CF 62282, proprietatea Societății MARMOSIM – S.A., în vederea construcției unei fabrici.
2. Aprobarea planului de afaceri si a bugetului de venituri si cheltuieli pentru anul 2024.”, se arată în convocator.
Firma Marmosim este deținută de soții Miorița și Adriean Videanu prin intermediul Theda Mar SA, o altă firmă a familiei. Marmosim a declarat pe anul 2022 o cifră de afaceri de aproape 40 milioane lei, un profit de 1,6 milioane și 160 de angajați.
După cum se poate observa, societatea la care lucrează 160 de angajați are un profit de 1,6 milioane lei, iar cea unde se spetesc doar 8 persoane a declarat un profit de 13,5 milioane lei.
În Cluj-Napoca s-a mers pe conceptul ”fiecare fir de iarbă merită o piatră”
Până acum câțiva ani, orașul Cluj-Napoca era destul de prietenos cu spațiul verde. Însă, primarul Emil Boc a decis că locuitorii orașului pe care îl conduce trebuie să calce pe suprafețe plane și tari. Astfel că a decis ca multe dintre parcuri să fie betonate, iar aleile să se transforme în trotuare generoase umplute cu dale de piatră.
Primăria Cluj Napoca a cumpărat piatră, sub formă de dale și borduri, în valoare de 7.587.200 lei, fără TVA, adică de aproape 2 milioane de euro dacă se adaugă și TVA-ul, de la firma ADAM STONE SA. Clujenii ar trebui să fie mulțumiți că au plătit atât pentru că, inițial, administrația locală estimase valoarea contractului la suma de 8.877.210 lei.
Potrivit caietului de sarcini, achiziția acestor produse era necesară pentru aprovizionarea periodică cu produse din piatră, în vederea efectuării de lucrări de modernizare, reparații și întreținere a străzilor, aleilor, trotuarelor și a sistemului rutier de poduri de pe raza municipiului Cluj-Napoca, lucrări executate de Regia Autonomă a Domeniului Public.
Astfel, potrivit cartierului de sarcini firma familiei Videanu va trebui să livreze Primăriei Cluj Napoca 4.000 de borduri mari din granit, cu dimensiunile 20 X 25 X 50 centimetri, 200 de metri pătrați de pavele din granit cu dimensiunile 8 X 8 X 8 centimetri, 12.000 metri pătrați de pavele fiamat cu o față cu dimensiunile 40 X 20 X 8 centimetri, 4.000 de bucăți de borduri din granit cu bizot, având dimensiunile 15 X 12 X 50 centimetri, 1.100 de metri pătrați de pavele din granit cu fiamat cu o față, având dimensiunile 49 X 24 X 8 centimetri, 500 de metri pătrați de borduri din granit fiamat cu o față cu dimensiunile 20 X 12 X 8 centimetri și 1.000 de borduri drepte din granit cu dimensiunile 50 X 27 X 8 centimetri.
PD-L-ul – drumul pavat cu cele mai frumoase prietenii
În urmă cu peste zeci de ani, în urma schimbării pielii politice cu care era acoperit defunctul FSN (Frontul Salvării Naționale) a apărut PD-L-ul în structurile căruia au fost reșapați tinerii comuniști. Printrei ei, sub oblăduirea lui Traian Băsescu, au început să zburde ipochimeni precum Emil Boc sau Adriean Videanu, viitori politicieni consacrați cu ajutorul gargarelor publice. Între cei doi s-a legat o prietenie strânsă. În perioada 2008 – 2010, Videanu, care din postura de fotbalist a ajuns politician, a fost Ministru al Economiei în cabinetul lui Emil Boc (!). În 2010, când ascensiunea lui Boc a intrat în picaj, Videanu și-a dat demisia.
După câțiva ani a început să aibă probleme, politicianul ajungând chiar să fie arestat. În schimb, Boc și-a cunoscut măsura și a ajuns primar al clujenilor.
La începutul anului 2015, el a fost reținut preventiv într-un dosar de corupție alături de Dorin Cocoş şi fiul acestuia, Alin, a fostului şef DIICOT, Alina Bica, şi a consilierului acesteia, Florentin Ionuţ Mihăilescu. Însă, Videanu a reușit să obțină o achitare în acest dosar.
Fostul fotbalist și ministru al Economiei s-a rugat mult la Dumnezeu și s-au întâmplat două minuni. A prins un mega contract de livrare de marmură pentru Catedrala Mântuirii Neamului, o construcție megalomanică în care statul român a investit sute de milioane de lei. Apoi, după ce procurorii l-au agățat într-un alt dosar de corupție, în urmă cu doi ani ÎCCJ a anulat mai multe probe consistente din dosar.
Din ce piatră seacă face bani Videanu
Marmosim deține licențe de exploatare pentru 6 dintre cele mai importante cariere din domeniul extracției rocilor naturale din țară. O carieră de marmură, două cariere de calcare, două cariere de travertine și o carieră de andezit. Cel mai important material din portofoliul Marmosim este marmura de Rușchița, județul Caraș-Severin, carieră cu o capacitate de extracție de peste 15.000 metri cubi pe an.
Din cariera de calcar Podeni, județul Cluj, s-au dus materiale utilizate la construcții precum Palatul Parlamentului, Palatul Telefoanelor și Iulius Mall Timișoara. Acestora li se adaugă carierele din județul Hunedoara: cariera de andezit Pietroasa, cariera de travertin Cărpiniș, cariera de diabaz și gabbro Valea Almășelului – Zam și cariera de travertin Geoagiu, care este pusă în conservare.