Adrian Năstase, din nou în temniţă

Ziua de 6 ianuarie 2014 a fost una nefastă pentru fostul prim ministru Adrian Năstase. Instanţa supremă, în complet de cinci judecători, deci în recurs, admiţând recursul Parchetului DNA, i-a majorat pedeapsa aplicată în fond, l-a condamnat la 4 ani de închisoare cu executare şi l-a obligat, alături de soţia sa, condamnată la închisoare cu suspendare, să achite peste 1.800.000 de lei. Chiar dacă s-a înfăptuit un act de justiţie, ştirea mi-a lăsat un gust amar.

Şi mai mult m-a surprins reacţia clasei politice, cel puţin a unei părţi a acesteia. Victor Ponta a vorbit şi de data aceasta mai mult decât trebuia. Şi Ion Iliescu, preşedintele de onoare al PSD, într-un interviu la RFI, a declarat că nu trebuie făcut din fostul prim-ministru român un simbol al corupţiei din ţara noastră, dar nu consideră procesul unul politic.

Încarcerarea pentru a doua oară a unui lider politic post-decembrist, care nu a fost lipsit de calităţi, dimpotrivă, dar nici nu a suferit de excesivă modestie, a reverberat puternic atât în ţară, cât şi în mass-media internaţională. Îi amintesc domnului Adrian Cioroianu că şi în Croaţia, care este mai la vest decât ţara noastră, avem un fost prim-ministru condamnat la închisoare pentru acte de corupţie. Cel de acolo a mai stat în detenţie şi în arest preventiv, dar putem conchide din ambele situaţii că şi premierii sunt oameni. Toleranţa concetăţenilor şi a statului nu poate depăşi însă anumite limite. Când acestea sunt încălcate, intervin sancţiunile juridice, cea mai severă fiind pedeapsa penală. Consiliul Superior al Magistraturii, care s-a sesizat în urma declaraţiilor lui Ponta, demonstrează că România este un stat democratic şi că mai există profesionişti care au coloană vertebrală.

Că Adrian Năstase nu recunoaşte că e vinovat mi se pare de înţeles. Când eram avocat stagiar la Baia Mare şi m-am prezentat la penitenciare la vorbitoare, aşa li se spunea discuţiilor avute de apărători cu persoanele inculpate, am remarcat că aproape 90% din cei care populau puşcăriile se declarau nevinovaţi. Spuneau aşa de frecvent acest lucru, încât până la urmă şi ei credeau în ceea ce declară. Să faci însă ca Năstase, om inteligent, de altfel, şi să inventezi scenarii abracadabrante, cum că, înainte de Crăciun, la Cotroceni, s-a hotărât condamnarea la închisoare cu executare atât a lui, cât şi a soţiei, dar că, până la urmă, acesteia i s-a făcut „favoarea” să i se acorde suspendarea executării pedepsei, mi se pare cel puţin exagerat. Vinovăţia lui a fost considerată ca dovedită, în unanimitate, atât de judecătorii de la fond, cât şi de cei cinci magistraţi din recurs. Obiecţiile făcute de condamnaţi cu privire la componenta completului care a judecat recursul părţilor, în dosarul Zambaccian, de asemenea nu sunt deloc întemeiate. Astfel, o parte din magistraţi au făcut parte din completul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în care Năstase a fost judecat în dosarul „Mătuşa Tamara” şi a fost achitat. Apoi procesul, în care Năstase a fost încarcerat acum, a avut 53 de termene, inculpatul a putut să îşi facă toate apărările, a ridicat nenumărate excepţii, şi atunci mi se pare neverosimil să afirmi că ne găsim în prezenţa unui proces politic. Cu siguranţă, cei care clamează nevinovăţia lui Năstase nu au fost prezenţi la nici un termen al cauzei şi atunci îţi răceşti gura, ţipând ca din gură de şarpe, că l-au închis pe Năstase, deoarece, într-o vreme, a fost principalul adversar al lui Băsescu. Pe linia învederării a cât de aberantă este abordarea pasională a fenomenului juridic, am auzit că o cunoscută realizatoare de filme documentare l-a comparat pe Năstase cu Iuliu Maniu, ceea ce este o impietate la adresa mucenicului care-şi doarme somnul de veci în Cimitirul Săracilor din Sighetu Marmaţiei. Cât priveşte pe Victor Ponta, acesta l-a comparat pe Adrian Năstase cu Iulia Timoşenko, fostul prim-ministru al Ucrainei. Afirmaţia lui Ponta nu a rămas neobservată de cei de la revista Academia Caţavencu. Aceştia au montat un colaj în care fostul premier român are pe capul său coafura fostului prim-ministru de la Kiev.

Atacurile împotriva magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt unele greşite şi de neacceptat şi se vor reflecta neîndoios atunci când Comisia Europeană va alcătui viitorul raport MCV, care va testa cum văd partenerii europeni starea justiţiei din România. Aşa fiind, pe bună dreptate s-a sesizat CSM despre implicaţiile declaraţiei premierului Ponta pentru înfăptuirea justiţiei în România. Domnul Ponta nu beneficiază de circumstanţe atenuante, ci de circumstanţe agravante, deoarece este de meserie jurist şi cunoaşte cum se administrează justiţia. Ponta ar trebui să fie atent că liberalii, deşi îndemnaţi insistent în şedinţă de Guvern să acuze decizia, nu au comentat verdictul justiţiei şi acest lucru nu se poate explica numai prin fricţiune între cele două partide, ci şi prin faptul că PNL a manifestat în acest caz o poziţie rezonabilă, apropiată de realitate. Şi apoi, aşa cum am menţionat mai înainte, nici Iliescu nu consideră procesul Zambaccian cu termopane, parchete şi bideuri ca unul politic, ci consideră condamnarea excesiv de severă.

Încarcerarea lui Năstase este o înfrângere nu numai a Partidului Social-Democrat, ci şi pentru ţară, în general. Împărtăşesc opinia lui Andrei Pleşu, consemnată într-un articol din Adevărul de la începutul acestui an, că orice eşec al puterii este un eşec pentru fiecare dintre noi. Îi doresc celui condamnat că scrie şi acolo şi să revină între oamenii liberi cât mai curând posibil, dar ar fi bine să-şi asume răspunderea pentru faptele lui, atât pentru cele bune, cât, mai ales, pentru cele rele. Cred că justiţia românească a marcat puncte pozitive, chiar dacă, în alte două dosare, şi anume cele ale lui Mihai Necolaiciuc şi doctorul Brădişteanu, aceştia au fost achitaţi. Judecătorii nu sunt remorcile procurorilor, ci, în marea lor majoritate, soluţionează cauzele cu discernământ în baza probatoriului de la dosar.

Adrian Man

9 ianuarie 2014