Adrian Florin Chereji, consilier municipal PNL şi președinte al Asociației Bistrița Civică, a transmis o scrisoare deschisă președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan.

 

„Stimate domnule Emil Radu Moldovan

Mă adresez dvs. în primul rând în calitate de președinte PSD Bistrița-Năsăud dar și de președinte al Consiliului județean BN.
Încerc să vă dau câteva explicații la faptul că protestele continuă cu toate că OUG 13/2017 a fost abrogată. Această ordonanță doar a umplut paharul nemulțumirilor oamenilor. Paradoxal, la nici o lună după ce ați câștigat alegerile parlamentare cu un scor foarte bun, v-ați ridicat țara în cap. În loc să vă dedicați aplicării programului de guvernare v-ați concentrat (conducerea partidului) pe modificarea legislației penale în vederea sustragerii de la răspunderea penală a unora dintre conducătorii partidului și din partidul aliat. Pentru salvarea de la rigorile legii a 200-300 de politicieni (dintre care și din partidele de opoziție) și cca 3000 de funcționari publici ați compromis munca sutelor de mii de activiști onești. Președintele partidului și-a bătut joc de dvs.- membrii CPEx – v-a chemat joia trecută la București să dați girul dvs. OUG 13, fapt pe care l-ați făcut în unanimitate, iar sâmbătă a anunțat că ia în considerare abrogarea respectivei ordonanțe. Cu câteva ore înainte, ați transmis declarația organizației județene de sprijin necondiționat față de Guvern.
Mai mult decât atât, v-ați atras oprobiul Partidului Socialiștilor Europeni. Că afectați grav imaginea partidului în fața românilor și partenerilor străini v-o asumați, dar e foarte grav că periclitați statutul României în UE și alianța nord-atlantică.
Îmi permit să vă sugerez câteva soluții pe care trebuie să le luați în aceste momente deosebit de tensionate din istoria postdecembristă a țării:
I. La nivel național
– Convocarea unui Congres extraordinar/Conferință națională (forul statutar) pentru revocarea conducerii actuale a partidului în frunte cu Liviu Dragnea, alegerea unei conduceri interimare care să conducă partidul până la forul statutar care să aleagă o nouă conducere legitimă.
– Adoptarea unui Angajament față de România că nu vă veți atinge de prevederile legale care incriminează faptele de corupție, abuzul și neglijența în serviciu, răspunderea materială și penală a funcționarilor publici și angajaților contractuali din instituțiile publice (în sensul dezincriminării unor fapte penale sau reducerea pedepselor). Angajamentul de susținere fermă susținere a instituțiilor abilitate pentru lupta anticorupție.
– Adoptarea unui Angajament privind continuarea drumului pro-european al României și al angajamentelor față de UE și NATO;
– Adoptarea unei Declarații prin care PSD își cere scuze pentru jignirile aduse protestatarilor de către membrii de frunte ai partidului, Liviu Dragnea, Olguța Vasilescu, Codrin Ștefănescu, ș.a. Excluderea din partid a liderului organizației din Vaslui și a consilierei județene de la Constanța care au jignit foarte grav protestatarii.
– Opriți intoxicarea și manipularea populației – protestele puse la cale de forțe oculte, Soros și, mai nou, multinaționale.
– Nu duceți discursul public la nivelul anului 1990 din perioada mineriadelor de tristă amintire. Discursul „Nu ne vindem țara” a fost înlocuit parșiv cu acuzarea multinaționalelor, aceleași multinaționale care au creat sute de mii de locuri de muncă, care susțin bugetele asigurărilor de sănătate, de pensii, șomaj.
– Datorită situației create în țară, trebuie să retrageți sprijinul politic Guvernului și să desemnați un nou Guvern din care să nu mai facă parte personaje gen Iordache, Carmen Dan, Petru Daea, Liviu Pop, Teodor Meleșcanu, etc, care au dus în derizoriu funcția de ministru. Aveți suficienți oameni profesioniști, integri, cu personalitate, nemanipulabili, care pot ocupa funcțiile ministeriale și să aplice programul pe care l-ați prezentat în fața națiunii.

II. La nivel local
– Reformați și eficientizați cele două Agenții de Dezvoltare Intercomunitară (ADI Deșeuri și ADI Apă-Canal) pentru ca locuitorii municipiului și județului nostru să nu mai plătească tarife dintre cele mai mari din țară la serviciile publice deșeuri și apă-canal.
– Reconsiderați reprezentativitatea UAT-urilor în AGA celor două ADI, prin modificarea Statutelor; nu puteți pune pe picior de egalitate municipiul Bistrița cu o comună de 2000 de locuitori.
– Dispuneți transparentizarea activității acestor două instituții.
– Din septembrie am cerut transparență în ceea ce privește fundamentarea tarifelor, am cerut să vină în fața Consiliului local directorul ADI Deșeuri să ne prezinte modul în care s-au stabilit tarifele, corelat cu situația statistică a deșeurilor colectate și transportate.
– Dispuneți recalcularea imediată a tarifelor de colectare și transport a deșeurilor menajere – diferența de 340% a tarifului în mediu urban față de cel rural nu este justificată (tariful din mediul urnban este de 3,4 ori mai mare decât în mediul rural, fără nici o justificare tehnico-economică). Aplicați în mod real principiul poluatorul plătește (PPP invocat în documentația de licitație) pentru că în cazul județului nostru se practică un tarif de gen paușal.
– Dispuneți conducerii Aquabis să ne pună la dispoziție informațiile pe care le-am solicitat prin adresele din octombrie și ianuarie.
– Analizați, împreună cu organizația municipală PSD, programul și obiectivele de dezvoltare pentru Bistrița pentru următorii trei ani și jumătate pentru a stopa aventurile primarului Ovidiu Crețu pe banii publici gen pârtie de schi, pod care nu are utilitate, fantezii gen căsuța veverițelor. Reconsiderați prioritățile la nivelul municipiului.
– Dispuneți reanalizarea traseului variantei ocolitoare a municipiului Bistrița care să fie inclusă în masterplanul Transporturi.
– Solicitați primarului Crețu să redea demnitatea cuvenită petenților iar audiențele să nu se mai țină în holul de la intrarea în Primărie.
– Pentru orice problemă de interes local organizați dezbateri publice, programate la ore la care să poată participa cât mai mulți cetățeni și țineți cont de părerile lor chiar dacă aveți majoritate în consiliul local sau județean. Majoritățile de care dispuneți sunt legale- dar nu sunt reprezentative, de exemplu la nivelul municipiului nu aveți votul a 84% din cetățenii înscriși în listele electorale.
– Sunt foarte mulți cetățeni care nu s-au regăsit în ofertele electorale din iunie 2016 dar care trebuie să fie consultați pe problemele de interes major ale comunității.
Vă asigur că, dacă veți face ceea ce trebuie pentru cetățeni, veți avea sprijinul nostru, al tuturor!

Cu stimă,
Adrian Florin Chereji”

2 COMENTARII

  1. Puneti-l mai presedinte la PSD pe Chereji mai… ca sa poata guverna asa „cum trebuie ” si cum vrea domnul presedinte Iohannis… si nu-i enervati, ca „astia” oadata fac dosare la toti… si pun „ghestapo-ul” pe voi / noi … !

  2. Eu cred ca „toti e prosti si nu pricepe „… dar domnilor de la PSD-ALDE, cand (mai) vreti sa faceti ceva consultati-l ma pe Chereji, ce dr.acu nu-ntelegeti ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.