Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, informează că vineri va depune Cererea de Plată 3 în cadrul noului PNRR al României. Acest plan a fost nu doar aprobat de Consiliul UE, ci și supus unei revizuiri care implica o reconfigurare a obiectivelor și indicatorilor de performanță, alături de o reprogramare a termenelor pentru solicitările de plată.

Potrivit ministrului, noua cerere de plată are o valoare netă de 2,7 miliarde euro şi cuprinde un număr de 74 de jaloane şi ţinte. El spune că a semnat joi actul adiţional al acordului de finanţare pentru PNRR-ul României care cuprinde şi capitolul Repower EU în valoare de 1,4 miliarde euro, document în baza căruia România va primi o noua prefinanţare de peste 288 milioane euro.

”Peste 6,5 miliarde de euro rambursări de fonduri europene a primit România în ultimele şase luni, bani aferenţi atât programelor structurale cât şi PNRR. Astăzi depunem Cererea de Plată 3 din noul PNRR al României, un plan a cărei revizuire nu numai că a fost aprobată de Consiliul Uniunii Europene, dar care înseamnă şi o restructurare a jaloanelor şi ţintelor aferente precum şi o rescadenţare a cererilor de plată”, spune ministrul pe Facebook.

Adrian Câciu precizează că a semnat joi actul adiţional al acordului de finanţare pentru PNRR-ul României care cuprinde şi capitolul Repower EU în valoare de 1,4 miliarde euro, document în baza căruia România va primi o noua prefinanţare de peste 288 milioane euro.

”Cererea de plata numarul 3 are o valoare neta de 2,7 miliarde euro şi cuprinde un numar de 74 de jaloane şi ţinte”, mai spune ministrul Investiţiilor.

Câciu menţionează că ”a fost un efort guvernamental amplu să avem, în aceste 6 luni, şi Cererea de Plata nr. 2 evaluată şi încasată si PNRR modificat şi aprobat prin care primim o finanţare suplimentară de 1,4 miliarde euro şi să avem şi Cererea de Plată nr. 3 închisă şi transmisă Comisiei Europene”.

”Le mulţumesc colegilor din Guvern pentru efort şi implicare şi, de asemenea, mulţumesc echipei MIPE care a sprijinit, zi de zi, negocierile cu Comisia Europeana.
Nimic nu se face daca nu se lucrează în echipă şi nimic nu conteaza daca nu e facut pentru România. Tot ce se face este pentru România şi pentru români!”, scrie el în postare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.