În urma avertizării meteorologice de Cod Galben de intensificări ale vântului și zăpada spulberată în zona montană înaltă, perioada de valabilitate 11.02. ora 20:00 – 12.02. ora 20.00, s-a monitorizat și intervenit pe șoselele din zonele afectate pe toată raza județului, informează Instituția prefectului Bistrița-Năsăud.
Cu toate acestea, între orele 17:00 și 18:00, traficul s-a blocat pe drumul național 17C, pe raza comunei Dumitra, ca urmare a ninsorilor abundente, pe banda de mers Năsăud – Bistrița. Două utilaje SDN au acționat în zonă. Autoturismele aflate pe banda de urcare nu au mai putut înainta și au fost blocate două echipaje ale SAJ pe Dealul Târgului, dinspre Dumitra spre Bistrița, circulându-se pe o bandă, dinspre Bistrița spre Dumitra. La fața locului s-au aflat polițiștii de la Formațiunea Rutieră din Năsăud, care au dirijat circulația în zonă și s-a acționat cu material antiderapant.
Pe DN 17 D, km 15, localitatea Mocod, s-a circulat alternativ, pe un fir, ca urmare a unui autotren care a derapat. La fața locului, politștii de la Rutieră Năsăud au dirijat traficul în zonă. Pe drumul național 17D, în localitatea Mocod, pentru aproximativ 20 de minute, traficul a fost blocat pentru repunerea pe carosabil a camionului răsturnat.
În pasul Tihuța a nins abundent, iar pentru a evita blocajele, polițiștii au verificat echiparea corespunzătoare, în special a autovehiculelor de tonaj mare.
Prefectul județului s-a deplasat în teren în jurul orei 20:00, pe Valea Bârgăului și în Pasul Tihuța, pentru a verifica modul în care polițiștii de la Poliția Rutieră monitorizează traficul și felul în care se acționează pe drum, pentru curățarea șoselei și asigurarea unei circulații în condiții cât mai bune, având în vedere ninsorile continue de ieri. Drumurile erau curățate, echipajele acționau continuu. În ceea ce privește stocul de materiale antiderapante din bazele de deszăpezire, acestea vor fi suplimentate în cursul zilei de astăzi.
Pe celelalte drumuri naționale și județe s-a circulat în condiții de iarnă și s-a acționat cu utilaje și materiale antiderapante.
Filtrele de poliție rutieră instituite au monitorizat în permanență traficul rutier și, acolo unde a fost cazul, circulația a fost dirijată.
Au fost aplicate două sancțiuni contravenționale de către polițiștii de la Rutieră pentru neîndeplinirea obligației de întreținere a drumului public pe timp de iarnă, potrivit reglementărilor în vigoare.
Sancțiunile au fost aplicate conform OUG 195/2002 responsabililor cu deszăpezirea pentru drumurile naționale 17C și 17D și sunt în cuatum total de 6.090 de lei. Una din sanctiuni a fost aplicată pentru intervenția deficitară pe Dealul Târgului.
Comitetul Județean monitorizează în continuare evoluția fenomenelor prin centrul operațional din cadrul ISU Bistrița.