Senatorii au aprobat săptămâna trecută un proiect de lege privind tichetul de servicii destinat plății prestațiilor casnice la domiciliu și prestațiilor cu caracter ocazional sau sezonier.
Conform documentului, cei care fac curățenie, spală rufe, gătesc, cos sau se ocupă de gradină acasă la alte persoane nu vor mai fi plătiți cu bani, ci cu tichete de servicii, pe care le vor schimba la Fisc în bani.

Potrivit actului normativ, persoanele interesate să își plătească lucrătorii cu tichete le-ar putea cumpăra de la direcțiile fiscale locale sau de la unitățile autorizate în acest sens de Ministerul Finanțelor, iar prestatorii urmează să le schimbe în bani doar la direcțiile fiscale locale.

Valoarea unui tichet de servicii urmează să fie de 10 lei, iar la schimbarea acestuia în bani, care se va putea face în cel mult 90 de zile, suma încasată de prestator, după reținerea contribuțiilor pentru pensie, sănătate și a impozitului pe venit, va fi de 8,52 de lei.

Legiuitorul vrea să confere protecție socială și medicală persoanelor care se ocupă de astfel de activități în mod curent, explică inițiatorii.

„Tichetul de servicii are drept scop crearea cadrului legal simplificat în domeniul serviciilor la domiciliu. Astăzi, există un număr mare de persoane care muncesc, sub diverse forme, fără a avea un contract legal de muncă (…). Cei care prestează aceste tipuri de muncă, mai mult sau mai puțin ocazional, nu au posibilitatea de a legaliza raportul de muncă sau legalizarea prin formele actuale este prea complicată pentru ei”, se arată în expunerea de motive anexată proiectului.

Cei care prestează activități casnice, ocazionale sau sezoniere vor fi plătiți cu un tichet pe oră, iar pentru a obține calitatea de asigurat în sistemul public de pensii și în cel de sănătate, prestatorii vor trebui să preschimbe în bani cel puțin 480 de tichete pe an.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat la data de 5 februarie, însă el trebuie să treacă și de Camera Deputaților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.