La data de 22 decembrie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sprijiniţi de inspectori din cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa-Năsăud, au desfăşurat o acţiune pe raza municipiului Bistriţa, pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor de natură economico-financiară şi a regulilor de comercializare a produselor viniviticole sau a altor produse specifice, desfăşurată pe raza municipiului Bistriţa.
În urma acestei activităţi au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.000 de lei şi au fost ridicaţi în vederea confiscării 51,3 litri de băuturi alcoolice, în valoare totală de 413,10 lei, comercializaţi fără a se deţine şi întocmi documente fiscale conform prevederilor legale.

„În perioada 24 decembrie 2014- 4 ianuarie 2015, peste 20 de poliţişti de la Structura de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa Năsăud vor intensifica activităţile specifice pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale în domeniul comerţului cu mărfuri alimentare, legume-fructe, alcool, băuturi alcoolice şi ţigări, precum şi obiecte ornamentale pentru sărbătorile de iarnă”, potrivit IPJ BN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.