FOTO: Radu Sîrbu - www.mesager24.ro

Un accident rutier în urma căruia o femeie a fost rănită s-a produs vineri dimineața în localitatea Nimigea de Jos. 

Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, ”în această dimineață, pe DJ 172, în localitatea Nimigea de Jos, un bărbat de 41 de ani, din Coșbuc, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Nimigea-Florești, a pierdut controlul într-o curbă deosebit de periculoasă și a ieșit în afara părții carosabile, unde a intrat în coliziune cu un copac”.

În urma accidentului, o pasageră în vârstă de 45 de ani a fost rănită. La locul accidentului a intervenit modulul SMURD, victima primind asistență medicală.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Continuă cercetările în acest caz polițiștii rutieri din Năsăud.

FOTO: Radu Sîrbu – www.mesager24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.