Trei persoane au fost rănite și transportate la Spitalul Orășenesc Beclean, sâmbătă dimineața, în urma unui accident rutier produs în localitatea Coldău.

Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, în accident a fost implicat un singur autoturism.

”A fost implicat un autoturism care era condus de un tânăr de 21 de ani, din Rebrișoara, pe direcția Beclean-Dej și care a intrat în coliziune cu un cap de pod”, a declarat Crina Sîrb, purtărorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

În accident au fost implicate patru persoane, dintre car etrei au fost rănite. La fața locului au au intervenit trei echipaje medicale – două din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud și unul SMURD din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Potrivit managerului SAJ Bistrița-Năsăud, dr. Annabella Muzsi, echipajele de interventie au asistat din punct de vedere medical cele patru persoane implicate în accident. Astfel, un tânăr de 21 de ani a suferit un traumatism cranian și comoție cerebrală, în vreme ce un copil de 10 ani a suferit un traumatism cranio-facial și o fractură de membru inferior stâng. De asemenea, a mai fost rănită și o femeie de 55 de ani, care a suferit un traumatism cranio-facial și multiple fracturi de membre. În accident a mai fost implicată o femeie de 37 de ani, mama copilului rănit, dar aceasta nu a suferit leziuni.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii rutieri din Beclean continuă cercetările în acest caz, pentru stabilirea cauzei și împrejurărilor exacte în care a avut loc accidentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.