Două autovehicule au ajuns în afara carosabilului, vineri dimineața, după ce au fost implicate într-un accident rutier petrecut pe DN 17, în localitatea Uriu. Unul dintre șoferi, fără să se asigure, a virat brusc la stânga, iar șoferul mașinii, care se afla în spatele său se afla într-o depășire regulamentară, l-a lovit. Polițiștii au descoperit că, șoferul vinovat de producerea accidentului nu avea efectuată inspecția tehnică periodică a autovehiculului, astfel că l-au lăsat fără certificatul de înmatriculare.

Pompierii militari din cadrul Stației Beclean au intervenit astăzi la un accident rutier produs pe raza localității Uriu.

Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, echipajele de intervenție au găsit conducătorii auto în afara autoturismelor, conștienți și cooperanti. Au fost evaluați de echipajul de paramedici, ambii refuzând transportul la spital.

La locul accidentului au intervenit și polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș .

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, din primele date, un autoturism condus de un tânăr de 27 de ani din Hășmașu Ciceului a fost implicat într-un accident rutier cu un alt autoturism condus de un bărbat de 35 de ani din Cristeștii Ciceului.

„În urma accidentului, din fericire nu au rezultat răniri de persoane. Cei doi șoferi au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.

Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au aplicat o sancțiune contravențională în cuantum de 580 de lei conform prevederilor OUG 195/2002, reținând totodată și un certificat de înmatriculare pentru lipsa Inspecției Tehnice Periodice”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.