Doi tineri au ajuns miercuri la spital, după ce au fost implicați într-un accident rutier, petrecut pe DN 17, în localitatea Uriu.

La locul accidentului au intervenit pompierii militari, care au găsit cele două încarcerate.

Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, cei doi tineri, în vârstă de aproximativ 19 respectiv 22 de ani au fost extrași, conștienți și cooperanți.

Ambele victime prezentau traumatism cranian, traumatism facial și au fost transportate la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale amănunțite.
În accident a fost implicată și o a treia persoană, care însă nu a avut nevoie de îngrijiri medicale și a refuzat transportul la spital.

Polițiștii prezenți la fața locului cercetează împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.

„În această dimineață, polițiștii Compartimentului Rutier Beclean au intervenit la un accident de circulație produs în Uriu, la intersecția Drumului Național 17 cu Drumul Județean 171.

Din primele date, o autoutilitară condusă de un tânăr de 20 de ani din Oarzina, care se deplasa pe Drumul Județean 171 a intrat în coliziune cu un autocamion condus de un bărbat de 57 din Galați, care se deplasa pe Drumul Național 17.

În urma accidentului a rezultat rănirea șoferului de 20 de ani și a unui pasager de 21 de ani din același vehicul.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Compartimentului Rutier Beclean în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă, urmând să fie stabilită cauza și modalitatea producerii evenimentului rutier”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.