Un grav accident de circulație a avut loc în această seară pe DN17, în localitatea Mijlocenii Bîrgăului. Două persoane au rămas încarcerate într-un autoturism care a ajuns într-un șanț. Victimele au fost extrase în siguranță.

Un accident rutier a avut loc în această seară, în Mijlocenii Bîrgăului, pe DN17. Din primele informații,  în accident au fost implicate două autoturisme, unul în care se aflau două persoane din Republica Moldova și o mașină înmatriculată în Bistrița-Năsăud.

Se pare că ambele autoturisme circulau pe același sens, pe direcția Bistrița – Vatra Dornei. Autoturismul în care se aflau moldovenii a intrat într-o depășire riscantă și a ajuns pe contrasens. Când șoferul și-a dat seama că nu poate depăși din cauza traficului din sens opus, a încercat să reintre pe banda sa, moment în care șoferul din mașina cu numere de Bistrița-Năsăud încerca să vireze la stânga. Impactul nu a mai putut fi evitat, astfel că cele două autoturisme s-au ciocnit, iar unul a fost proiectat în șanțul de pe marginea drumului. Două persoane au rămas încarcerate.

Pe DN 17, în Mijlocenii Bârgăului, un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani, din localitatea Coșbuc care circula pe direcția de mers Bistrița spre Vatra Dornei a virat stânga pentru a intra pe o stradă secundară, moment în care a fost acroșat de un alt autoturism care circula pe aceeași direcție de mers și care era angajat în depășirea acestuia, ce era condus de un tânăr de 23 de ani din Republica Moldova. În urma impactului, autoturismul condus de tânărul de 23 de ani a fost proiectat în șanțul din afara părții carosabile.
În urma accidentului șoferul de 23 de ani și un alt tânăr care se afla în același autoturism, ambii din Republica Moldova au fost accidentați. Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Echipajele de salvare au reușit să extragă victimele în siguranță din autoturism.

„Victimele au fost extrase de către echipajul de descarcerare și predate echipajelor medicale,  conștiente, cooperante. Acestea prezentau multiple fracturi și excoriații, ambele fiind transportate la spital pentru continuarea investigațiilor medicale”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud, Cristina Răcilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.