La data de 10 octombrie, polițiștii au fost sesizați prin serviciul naţional unic apeluri de urgenţă 112 cu privire la faptul că pe DN 17D, în localitatea Maieru, a avut loc un accident de circulaţie.
Din cercetările efectuate la fața locului s-a stabilit faptul că o tânără, în vârstă de 20 de ani, din Anieş, în timp ce conducea un autoturism, în direcţia Maieru-Sîngeorz Băi, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă uşoară la dreapta, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a tinerei, care a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa pentru acordarea de îngrijiri medicale şi recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţia oraşului Năsăud efectuează în continuare cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,Vătămare corporală din culpă”, şi ,,Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.