O tânără din Sângeorz Băi și trei copii de 12 și 7 ani au ajuns vineri la spital, după ce autoturismul în care se aflau o fost implicat într-un accident rutier petrecut în localitatea Anieș.

La locul accidentului au intervenit două echipaje SAJ Bistrița-Năsăud, și un echipaj de prim ajutor SMURD, alături de un echipaj de pompieri pentru asigurarea măsurilor specifice, dar și polițiștii

Din primele date transmise de IPJ Bistrița-Năsăud, un autoturism condus de o femeie de 34 de ani din Anieș a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de o femeie de 22 de ani din Sângeorz-Băi.

În urma accidentului a rezultat rănirea șoferiței de 22 de ani și a trei pasageri – doi copii în vârstă de 12 ani și unul de 7 ani.

În urma testării cu aparatul etilotest a celor două participante la traficul rutier auto au rezultat valori negative.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutier, în cadrul unui dosar penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.