Recent, pe adresa "Gazetei de Bistrita" a sosit o scrisoare trimisa de o persoana condamnata si detinuta în Penitenciarul Bistrita. Nu mica ne-a fost mirarea când am aflat ca un om a fost condamnat de catre Tribunalul Bistrita-Nasaud la 13 ani de închisoare pentru niste gainarii, pentru niste tepe pe care le-a dat unor firme.

Valoarea acestor tepe se ridica la incredibila suma de circa trei miliarde de lei vechi. Un român, pentru aceasta suma de bani, a fost condamnat de 13 ani de închisoare si interzicerea unor drepturi, pe o durata de cinci ani. România este patria tepelor, tara în care au fost devalizate banci, s-au furat combinate si întreprinderi industriale, cu pagube de zeci, sute si miliarde de euro, iar condamnarile au fost mai mult simbolice sau deloc. Acest "Acar Paun" de Bistrita, probabil ca plateste pentru tot ce s-a furat din România. Omul recunoaste ca este vinovat si este de acord sa plateasca pentru pentru faptele comise, dar parca 13 ani este prea mult pentru ceea ce a faptuit el.

Se spune ca justitia este oarba, dar parca în cazul lui Cornel Stoica a fost si oarba si nedreapta.

Sa fim bine întelesi, sub nicio forma nu aprobam încalcarea legii, orice fapta trebuie pedepsita, condamnarea trebuie sa fie pe masura acesteia. Exista posibilitatea ca în situatia lui Cornel Stoica, legea sa fi fost aplicata pentru prima data în România în spiritul si litera ei. O condamnare, spunem noi, care ar trebui sa între în Cartea Recordurilor.

Cornel Stoica s-a nascut în Vulcan, judetul Hunedoara, în 1959 si sa stabilit în Lusca, un cartier al Nasaudului. A fost casatorit, are cinci copii, dintre care unii minori. Ca multi români a fost atras de mirajul afacerilor si a intrat în aceasta adevarata jungla în care putini oamenii reusesc sa se descurce.

Cinci file CEC fara acoperire

Din scrisoarea trimisa redactiei, dar si din discutia purtata cu acesta în Penitenciarul Bistrita, Cornel Stoica recunoaste faptele comise, dar acuza pentru acest lucru pe un asociat, pe Dan Dumitru Razvanta si pe contabilul firmei, Radu Vasile Pop, care au întocmit documentele emise de firma si în baza carora a fost condamnat. Cazul lui nasaudeanului este unul atipic, dupa declansarea cercetarilor. Acesta a plecat în Franta, pentru a munci si a face rost de bani pentru a acoperi prejudiciul creat. În lipsa lui, malaxorul justitiei s-a pus în miscare.Cazul a fost instrumentat de Ioan Morari, din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Bistrita-Nasaud (IPJ BN), de la cercetari penale. Fiind judecat în lipsa, Stoica nu a stiut de acest lucru, desi a fost citat la domiciliul sau din Nasaud. Avocatul din oficiu, Bogdan Milea a tratat cazul lui Cornel Stoica, asa cum se trateza astfel de cazuri, adica fara convingere, mai mult ca o obligatie, iar rezultatul a fost pe masura. În fapt, lui Cornel Stoica i s-a retinut ca în calitate de administrator al SC "Silva Rodnei" SRL Bistrita, în perioada mai -iunie 2004, a achizitionat marfuri de la cinci societati comerciale, pentru plata carora a emis mai multe file CEC, desi era constient ca nu exista provizia sau acoperirea bancara necesara. Ulterior, a vândut marfurile achizitionate, însa nu a platit celor cinci societati comerciale contravaloarea acestora. Fiind constient de fapta comisa, la scadenta primei file CEC, emisa fara acoperire, a plecat din tara în Franta, cu intentia de a munci si a face rost de bani pentru a acoperi paguba creata. Instanta de judecata, respectiv Tribunalul Bistrita-Nasaud a hotarât ca prin acest lucru, Cornel Stoica a cauzat inducerea în eroare a partilor vatamate si le-a prejudiciat cu suma totala de 2.979.090.423 lei vechi. Cele cinci societati comerciale prejudiciate de Cornel Stoica sunt SC "Rombat" SA Bistrita cu suma de 471.377.667 lei vechi, SC "Metalicplast Impex" SRL Dej, cu suma de 906.432.956 lei vechi, SC "Somplas Prodexim"SRL Dej, cu 788.498.000 lei vechi, din care 656.432.800 lei prejudiciu si diferente penalitati de întârziere, SC "Macon" SRL Bistrita cu 1.036.977.302 lei vechi, din care 904.406.400 lei vechi prejudiciu si diferente penalitati de întârziere si SC "MoisanTransimpex" SRL cu suma de 40.440.960 lei vechi.

Mai avea un an cu suspendare

Pentru aceste fapte, instanta la condamnat pe Cornel Stoica la 12 ani de închisoare, pentru comiterea infractiunii de înselaciune, prevazuta de art.215 al.1,2,3,4,5 Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2 Cod Penal si art.37 lit.a Cod Penal si pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi, prevazute de art.64 lit."a,b", Cod Penal, pe o durata de cinci ani. În temeiul art.83 al.1 Cod Penal, colac peste pupaza, lui Cornel Stoica i s-a revocat suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 1 an închisoare, aplicata prin sentinta penala nr.958 din 11 noiembrie, pentru o alta fapta, pronuntata de Judecatoria Petrosani, în dosarul 4712 din 2003, dispunând executarea pedepsei de 1 an închisoare, alaturi celei de 12 ani închisoare, aplicata pentru fapta dedusa judecatii, urmând ca inculpatul sa execute în total pedepasa de 13 ani de închisoare. De asemenea, instanta de judecata a mai facut aplicare la art.71, raportat la art.64 lit."a,c" Cod Penal, cu privire la pedeapsa accesorie. Ca urmare, în temeiul dispozitiilor art.14, 346 Cod de Procedura Penala, raportat la art.998 Cod Civil, l-a mai obligat pe inculpat la plata despagubirilor civile catre partile vatamate.

Totul la maxim

Cu riscul de a va plictisi în hatisul acestor articole si aliniate din Codul Penal, Codul de Procedura Penala si din Codul Civil, pe care le-am amintit, pentru a constata ca încadrarea faptelor comise de Cornel Stoica a fost corecta. Totul a fost conform legii, dar la Cornel Stoica încadrarea s-a facut la partea maxima, ea a fost excesiva, disproportionata în raport cu faptele comise. De aici rezulta cât l-a aparat pe Cornel Stoica avocatul din oficiu, Bogdan Milea. Celebrul, Bivolaru, care a devalizat o banca, paguba ridicându-se la câteva sute de milioane de dolari, a fost condamnat la conci ani închisoare si putem aminti aici alte de zeci de cazuri extrem de grave, violuri asupra unor minori, tâlharii, crime, trafic de droguri, de minori, a caror faptasi au luat mult mai putin fata de Cornel Stoica. Acesta a înselat cinci firme cu circa trei miliarde de lei si este condamnat la 13 ani de închisoare, dar si cu o pedeapsa complementara, interzicerea unor drepturi timp de cinci ani de zile. Cornel Stoica spune si recunoaste ca este vinovat si este drept sa plateasca pentru faptele comise, dar 13 ani de închisoare este prea mult.

Un alt aparator, o sansa favorabila

În ideea ca pedeapsa pentru faptele comise este disproportionat de mare, din penitenciar, printr-un aparator ales – avocatul Vasile Muresan – Cornel Stoica a înaintat Tribunalului Bistrita-Nasaud o cerere de revizuire, în care a sustinut ca pedeapsa la care a fost condamnat pentru faptele comise este prea mare. De asemenea, a mai aratat ca aspectele prezentate de procuror în rechzitoriul prin care a fost trimis în judecata, referitor la faptul ca s-a sustras urmaririi penale în sensul ca dupa comiterea faptei, realizând gravitatea si consecintele acesteia a plecat în strainatate, este nereala. S-a deplasat în strainatate, tocmai pentru a munci si a realiza venituri pentru a achita prejudiciul cauzat. A mai aratat ca nu se considera vinovat în totalitate de fapta comisa si ca prin cerere de revizuire doreste sa obtina o reducere a pedepsei. Avocatul Vasile Muresan a solicitat încuviintarea efectuarii unei adrese catre IPJ BN pentru a comunica daca Cornel Stoica a fost dat în urmarire locala si generala. Prin aceasta cerere s-a urmarit ca în situatia în care în mod injust a fost dat în urmarire generala, cererea de revizuire s-ar fi încadrat în cauzele de revizuire, prevazute expres de lege. În rechizitoriul întocmit de procuror, s-a sustinut ca inculpatul ar fi fugit din tara pentru a se sustrage de la urmarirea penala, lucru nereal, deoarece Cornel Stoica a facut acest lucru pentru a realiza venituri în vederea recuperarii prejudiciului. Judecarea cererii de revizuire a avut loc în sedinta publica la 18 iulie 2007. Din start reprezentantul parchetului, în mod ciudat, s-a opus efectuarii adresei solicitate catre politie, deoarece din punctul lor de vedere faptele si împrejurarile noi care tind a se dovedi, nu ar viza fondul cauzei si se urmareste doar reducerea pedepsei ce a fost aplicata, ceea ce nu ar fi admisibil în procedura revizuirii.

Cazuri asemanatoare cu a lui Cornel Stoica probabil sunt cu sutele, oameni ca el, care nu au suficienti bani pentru a plati un avocat cu o suma de bani motivanta, sunt condamnati cu pedeapsa maxima a articolului la care sunt încadrati. Merita oare Cornel Stoica, tata a cinci copii, sa stea dupa gratii 13 ani de zile pentru un prejudiciu de circa trei miliarde de lei vechi? Acesta niciodata nu s-a sustras urmaririi penale, dovada ca în momentul comunicarii hotarârii primei instante, la data de 13 septembrie 2006, era în tara. Necunoasterea legii, lipsa de interes a avocatului din oficiu, a facut ca hotarârea de condamnare cu apel sa nu fie exercitata în termenul legal de 10 zile, care a expirat la 25 septembrie 2006. Hotarârea de condamnare a ramas definitiva prin neapelare, astfel ca a fost emis mandatul de executare a pedepsei, iar Cornel Stoica, la data de 28 septembrie 2006, a fost încarcerat. Tot ca urmare a interesului sau dezinteresului de care a dat dovada avocatul din oficiu Bogdan Milea si dupa încarcerare, Cornel Stoica a avut din nou posibilitatea de a declara apel, prevalându-se de dispozitiile art.364 Cod de Procedura Penala, însa nici de aceasta data nu a uzat de aceasta cale de atac. Incredibil, cum se spune, dar adevarat!

Cornel Stoica este un caz unic în România, pentru emiterea a cinci file CEC, fara acoperire si înselarea unor firme cu circa trei miliarde de lei vechi, acesta ispaseste o condamnare de 13 ani de închisoare, precum si interzicerea unor drepturi cinci ani de zile.

Cornel Stoica, un tip masiv de 1,90 m, nu este disperat, spera ca situatia lui sa sa rezolve într-un fel. Este constient ca a gresit si a încalcat legea si ca trebuie sa plateasca pentru ceea ce a facut. Acum el este hotarât sa scrie presedintelui României, Ministerului Justitiei, CSM-ului si oricarei instituti care ar putea interveni în favoarea lui. Este hotarât de asemenea, în situatia ca nu va gasi întelegere în România sa se adreseze unor institutii europene.

Cei din administratia Penitenciarului Bistrita, referitor la Cornel Stoica, spun ca este un detinut model, se implica în diferite activitati socio-educative, face parte din echipa de tenis de câmp a penitenciarului. La rândul lui, Stoica este multumit de conditiile pe care le are, de modul absolut civilizat si regulamentar cu care este tratat de gardieni, nu numai el, dar si ceilalti oamenii aflati temporar dupa gratii, meritat unii si poate unii mai putin meritat, ca în cazul sau. Cu tristete în privire si multa amaraciune în cuvinte, Cornel Stoica mai spune ca marii teparii ai României, cei care fura din greu din banii publici, cei care au furat averea acestei tari, sunt în libertate si poarta gulere albe. Pentru cinci file CEC emise fara acoperire, 13 ani de temnita sunt prea mult.

OVIDIU TUDORAN

5 COMENTARII

  1. bai sabine nu zic ca nu merita pedeapsa dar nici chiar asa Unii fura cu acte in regula si nu patesc nimic Bibliotecara de la noi din Tarlisua ia salar de 20 de ani dar nu cred ca a lucrat 3 ani de la cap la coada Pe langa asta are si certificat de handicapata dar ea de fapt nu are nimic la picior dar are cu capul sigur Apoi s-a inhaitat cu doctoru serban la care i-a stricat familia s-a maritat cu el si a furat din dispensarul de la spermezeu hidroforul boilerul de pe perete perdelele din cabinet telefonul intr-un cuvant totul si nu i-a facut nimeni nimic.Dupa ce doctoru a murit ea TZOAPA isi zice DOAMNA DOCTOR asa se recomanda doctorita fara studii medicale si nu-i face nimeni nimic;A tunci te intreb ;;de ce nu poate Stoica scrie niste scrisori?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here