Cristian Pomohaci, fost preot, cântăreț de muzică populară și-a făcut propria biserică, în garajul casei sale. De asemenea, acesta a cumpărat un local, pe care l-a transformat în biserică și mănăstire.
După ce a fost acuzat pentru racolare de minori în scopuri sexuale și în media au apărut mai multe înregistrări și convorbiri dintre Cristian Pomohaci și alte persoane în care erau trasate favoruri sexuale, a fost caterisit în 2017.

După 5 ani de când nu mai este oficial preot, Cristian Pomohaci slujește în continuare și poartă haine preoțești, ba chiar s-a găsit și locul unde ar propovădui.
Arhiepiscopia Ortodoxă din Alba Iulia spune într-o circulată transmisă joi, 20 octombrie, că fostul preot și-a făcut o biserică în garajul casei sale din Moșuni și a cumpărat recent un local, pe care l-a transformat în „biserică sau mănăstire”, la Ernei (județul Mureș).

Antena 3 a făcut publice primele imagini cu biserica pe care a amenajat-o Pomohaci la Ernei. Se pare că vin oameni la slujbele oficiate aici, în fostul local, atât din zonă, cât și de la sute de kilometri distanță.

Mai mult, la Ernei au fost văzute femei purtând veșminte similare cu cele ale călugărițelor. Lăcașul este împodobit cu icoane și pe exterior, iar pe acoperișul clădirii există o cruce. În fiecare după-masă pot fi observați oameni care se strâng în interiorul clădirii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.