Un bărbat din Bistrița a fost arestat preventiv, sâmbătă, din cauză că a tâlhărit-o pe fosta concubină, în timp ce se afla în locuința acesteia. 

În urma probelor administrate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bistrița, Judecătoria Bistrița a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a unui bărbat de 37 de ani, din Bistrița, cercetat pentru tâlhărie. 

„Bărbatul a fost depistat și reținut pentru 24 de ore, la data de 5 mai, pe raza comunei Șieu Măgheruș, în cadrul unei acțiuni desfășurate de polițiștii de la investigații criminale, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și cei ai Postului de Poliție Șieu Măgheruș.

Din investigațiile efectuate a reieșit că, în după-masa de 2 mai, în timp ce se afla în locuința fostei concubine, ar fi agresat-o și i-ar fi sustras o borsetă în care se afla suma de 300 lei, precum și un telefon mobil.

Bărbatul rămâne în arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud, iar cercetările în cauză sunt continuate de către Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Bistrița, în cadrul dosarului penal întocmit”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.