Primarul orașului Sîngeorz Băi, Traian Ogâgău, a fost declarat în conflict de interese administrativ de către inspectorii Agenției Naționale de Integritate  (ANI), după ce acesta i-a închiriat tatălui său o suprafață de teren pentru apicultură. În urmă cu nicio lună, edilul sângeorzan a scăpat de un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane care avea la bază exact același motiv.

Chiar dacă a scăpat de latura penală, primarul Traian Ogâgău a fost declarat în conflict de interese administrativ de ANI, din cauză că la baza contractului de închiriere nu a existat o Hotărâre a Consiliului Local.”În perioada exercitării funcției de primar, a încheiat în data de 28 martie 2018 un act juridic privind închirierea unei suprafețe de teren aflate în domeniul privat al Orașului Sîngeorz-Băi, încheiat între Primărie și tatăl persoanei evaluate, fără să existe o Hotărâre a Consiliului Local privind aprobarea încheierii acestui contract. Astfel, persoana evaluată a înălcat dispozițiile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003″, este decizia ANI. 

Contactat de Gazeta de Bistrița, Traian Ogâgău a precizat că va ataca raportul ANI în instanță. 

În luna mai a anului 2018, primarul orașului Sângeorz Băi, Traian Ogâgău, era acuzat ca a închiriat, fără a urma procedurile legale, un teren propriului tată, pe care îl cheamă tot Traian Ogâgău.

Traian Ogâgău senior a depus în luna martie 2018 o cerere la Primăria orașului Sângeorz Băi pentru închirierea unui teren, document care a fost avizat favorabil, însă nu a fost discutat în cadrul unei ședințe de consiliu local. Mai mult, legea prevede și organizarea de licitație pentru acest gen de închirieri. Terenul are 2.600 mp și are destinație de pășune.

La acea vreme, primarul Traian Ogâgău s-a apărat și a declarat public că nu a făcut nimic ilegal și că nu ar încălca legea chiar dacă este vorba despre tatăl său.

Urmare a acestei chestiuni, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud au demarat o anchetă, iar noiembrie 2018 l-au trimis în judecată pe edilul din Sângeorz Băi.

Magistrații de la Judecătoria Năsăud au considerat că, din postura de primar, Traian Ogâgău a acționat cu vinovăție și l-au condamnat la o pedeapsă de un an de închisoare cu amânare și interdicția de a ocupa o funcție publică timp de 3 ani, plus 40 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității. Primarul a atacat sentința la Curtea de Apel Cluj, instanță care a anulat prima sentință și i-a aplicat doar un avertisment.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.